JustițieVlad Constantin, zis Șomerul, cercetat pentru șantaj și ultraj By RedactiaPosted on 01/11/20168 min read0 0 855 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împreună cu ofițerii de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, efectuează cercetări într-o cauză ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de șantaj și ultraj.S-a reținut că, în perioada 2014-2016, suspectul Vlad Constantin, zis „Șomerul”, ar fi eliminat concurența în domeniul exploatării materialului lemnos de pe raza județului Prahova, prin amenințarea cu un act de justiție viciat, lăsând impresia că are influență asupra unor funcționari și magistrați. De asemenea, ar fi șantajat și ultragiat un funcționar public cu funcție de conducere și un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.În această perioadă, suspectul, în mod repetat, ar fi amenințat, în mod direct, pe administratorii a trei societăți comerciale, numiții A.A., T.I., C.L., că îi va denunța unui procuror, asupra căruia a lăsat impresia că are influență, în scopul constrângerii acestora ca, în timpul desfășurării licitațiilor publice organizate de Direcția Silvică Prahova, să nu liciteze împotriva sa și astfel, materialul lemnos să fie adjudecat de suspect la prețul de pornire.În perioada decembrie 2014 – septembrie 2016, suspectul Vlad Constantin, în mod repetat, ar fi amenințat un funcționar cu atribuții de conducere din cadrul Direcției Silvice Prahova, prin aceeași modalitate, să nu îi aplice sancțiuni contravenționale pentru faptele constatate și să-i permită să exploateze suplimentar și ilegal materialul lemnos.În perioada iunie-septembrie 2016, suspectul, în mod repetat, l-ar fi amenințat pe un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova că va denunța organelor de urmărire fapte nereale, prin ticluire de probe, acestea creându-i polițistului temerea că, deși nevinovat, va fi cercetat penal.Acțiunile suspectului sunt de natură a aduce atingere încrederii cetățenilor în actul de justiție și a încrederii oamenilor de afaceri în existența unui mediu de afaceri corect.La domiciliul suspectului a fost efectuată o percheziție domiciliară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești.Urmărirea penală a fost efectuată cu sprijinul tehnic al Serviciului de Operațiuni Speciale Ploiești și cu sprijinul informativ al SRI-Prahova și al Serviciului Județean de Informații și Protecție Internă Prahova.Cine este, de fapt, Vlad Constantin, zis „Șomerul”?Vlad Constantin, cunoscut drept „Şomerul”, din Comarnic, se pare că se află și în spatele dosarului de corupţie în care este implicat deputatul liberal Mircea Roşca, după ce a făcut un denunț, scăpând de urmărirea penală. Este cunoscut în zona Comarnic – Breaza – Azuga drept un om de afaceri care se ocupă cu afaceri cu produse petroliere, el fiind reprezentantul societăţii Tibi Oil Company, care are mai multe benzinării pe Valea Prahovei.Potrivit DIICOT, Vlad Constantin a fost unul dintre liderii unei grupări infracţionale, iar membrii acesteia sunt suspectaţi că „au înfiinţat în Bulgaria societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România. În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor si impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, de tip fantomă, controlate de către membrii grupării. Prejudiciul astfel creat este de aproximativ patru milioane de euro şi reprezintă în principal TVA sustrasă de la plata către bugetul de stat” se menţionează în comunicatul DIICOT, emis în luna iunie 2013, atunci când a fost finalizată ancheta. Constantin a fost arestat, în vara anului 2013, însă în data de 28 ianuarie 2014, judecătorii Tribunalului Prahova au admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar.Afaceristul a mai intrat în atenţia opiniei publice şi în vara anului 2009, atunci când ar fi avut o altercaţie cu un consilier local din Breaza. Presa locală susţine că în data de 9 iulie 2009 Constantin l-ar fi ameninţat cu un cuţit pe Cătălin Mihalache, consilier local, iar la acest conflict ar fi fost martor şi un poliţist. Şi de data aceasta, motrivul conflictului a fost tot un teren pe care omul de afaceri ar fi vrut să amenajeze o benzinărie.
Un angajat RASP Ploiești, în vârstă de 57 de ani, a decedat la intrarea în schimb. Posibile legături cu stresul de la locul de muncă