actualitate FrontUn polițist de 27 de ani a murit după ce a picat proba fizică și a fost presat să soluționeze mai multe dosareUn tânăr polițist de 27 de ani, ajutor de șef de post la Postul de Poliție Islaz (IPJ Teleorman), a murit în urma unui infarct, la o zi după ce a susținut din nou proba de rezistență la evaluarea pregătirii fizice, probă pe care o picase anterior și pe care instituția nu i-ar fi oferit condițiile necesare să o pregătească. …Citeste mai mult
actualitate FrontSpitalul Județean Ploiești clarifică incidentul în care a decedat un pacient: Nu a fost pe rampă, ci în curtea unitățiiConducerea Spitalului Județean Ploiești a venit, cu un drept la replică după producerea evenimentelor în care o persoana in varsta de 56 de ani a decedat în urma unui accident in timp ce a ieșea din secție în scaun rulant, însoțit de un aparținător. Aici există disputa, surse medicale citate de presă susțin că pacientul s-ar fi dezechilibrat și ar …Citeste mai mult
actualitate FrontUn cunoscut interlop a fost găsit împușcat în cap!A fost boxer, apoi a devenit „nașul” unei mafii românești în Italia. A condus un imperiu al crimei din celulă, a ajuns să dea lecții de viață în podcasturi, iar acum a fost găsit împușcat în cap într-o pădure de lângă Iași. Viorel Oarză a aflat, în cele din urmă, că nimeni nu rămâne nesancționat la nesfârșit. Un bărbat de …Citeste mai mult
actualitate FrontDrăghici a recunoscut tot! 1 an și 2 luni cu amânare pentru arhiva făcută scrum, dar plecarea din MAI rămâne inevitabilăFostul șef al Biroului Rutier Ploiești, Laurențiu Drăghici, a primit o condamnare de 1 an și 2 luni de închisoare cu amânare după ce a recunoscut implicarea în incendierea arhivei instituției. Recunoașterea a avut efect asupra pedepsei, însă nu schimbă gravitatea faptelor și nici consecințele profesionale care urmează. Anchetatorii au stabilit că Drăghici a participat la operațiunea prin care aproape …Citeste mai mult
actualitate FrontRomsilva și Direcția Silvica Prahova acuzată că a cheltuit 2,7 milioane de lei pe o „cabană” de vânătoare, deghizată în sediu administrativDiana Buzoianu, fostă candidată la prezidențiale, a lansat un atac dur la adresa Romsilva și a Direcției Silvice Prahova, după ce a dezvăluit că instituțiile au investit 2,7 milioane de lei într-un imobil care, în realitate, seamănă mai degrabă cu o cabană de lux decât cu un sediu administrativ. Banii publici au fost alocați, oficial, pentru construirea unui spațiu administrativ, …Citeste mai mult
Diverse FrontBebeluș înjunghiat de 90 de ori de propria mamă, pentru că a mușcat-o în timpul alăptăriiUn copil de numai 8 luni a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost atacat cu o foarfecă de propria mamă, într-un incident șocant care a avut loc în orașul Xuzhou, din provincia Jiangsu, estul Chinei. Pompierii chemați să stingă un incendiu într-o locuință modestă au făcut o descoperire care i-a lăsat fără cuvinte. În mijlocul flăcărilor și al …Citeste mai mult
actualitate FrontTrei persoane reținute după ce au urinat pe o persoană la un stabor din PloieștiTrei persoane cu vârste de 35, 39 și 51 de ani au fost reținute pentru 24 de ore după un episod de o violență și umilință extremă petrecut la un stabor din Ploiești. În timpul „judecății”, o persoană ar fi fost bătută, lipsită de libertate și chiar urinată, conform informațiilor din materialul probator administrat de polițiști. Anchetatorii au completat documentarea …Citeste mai mult
Front JustițiePolițist obligat să poarte brățară electronică după un ordin de protecțieUn polițist în vârstă de 42 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin a fost obligat de instanță să poarte un dispozitiv electronic de monitorizare, după emiterea unui ordin de protecție pe numele său. Decizia a fost pronunțată marți, 4 august 2026, de Tribunalul Caraș-Severin, măsura fiind valabilă timp de trei luni.Cazul a atras atenția organelor de …Citeste mai mult
Front PolitiaTragedie la Băicoi: Descoperire macabră într-o locuință — anchetă în cursO bătrână de 71 de ani din Băicoi a fost găsită fără viață, într-o stare avansată de putrefacție, în propria locuință, după ce vecinii nu o mai văzuseră de mai multe zile și au alertat autoritățile. Trupul neînsuflețit a fost descoperit pe 9 ianuarie, iar de atunci polițiștii desfășoară o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului. Incidentul și …Citeste mai mult
JustițieVlad Constantin, zis Șomerul, cercetat pentru șantaj și ultrajProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împreună cu ofițerii de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, efectuează cercetări într-o cauză ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de șantaj și ultraj. S-a reținut că, în perioada 2014-2016, suspectul Vlad Constantin, zis „Șomerul”, ar fi eliminat concurența în …Citeste mai mult
Sângele care unește! Ploieștiul donează în memoria victimelor de la Colectiv, la 11 ani de la tragedie
„Trofeul Prahovean – Paleta de la Bloc”: Povestea continuă la Ploiești! Concurs de tenis de masă cu participare gratuită