Acasa Eveniment Vinurile prahovene au fost medaliate la Premiile de Excelenţă Vinul.ro 2016

Vinurile prahovene au fost medaliate la Premiile de Excelenţă Vinul.ro 2016

7 min read
0
0
476

172 de vinuri de la 36 de crame de pe tot cuprinsul României au fost înscrise la ediţia 2016 a Premiilor de Excelenţă Vinul.ro, iar în urma jurizărilor profesioniste şi imparţiale au fost medaliate 64.

O atenţie deosebită a fost acordată vinurilor din soiuri româneşti, care au fost disecate în cadrul unor discuţii amănunţite în cadrul comisiilor de jurizare, în funcţie de tipicitatea recunoscută a soiurilor, din dorinţa organizatorilor de a oferi recunoaşterea meritată celor mai tipice şi mai bune dintre reprezentantele viticulturii autohtone tradiţionale.

somelier-1

Anul acesta, au fost acordate, în premieră, şi trei premii în valoare de câte 1.000 de euro fiecare, pentru creatorii vinurilor care au fost cel mai bine punctate la categoriile „vin alb, vin rose, vin roşu”.  Şi-au adjudecat aceste recunoaşteri Radu Costel Apostol, de la Crama Tata şi Fiul din Vrancea (pentru cel mai bine punctat vin alb din concurs, Chardonnay + Sauvignon blanc 2015 Tata şi Fiul), Ghislain Moritz, de la Avincis Vinuri Drăgăşani (pentru rose-ul Vila Dobruşa 2015, din Cabernet Sauvignon) şi Veronica Gheorghiu împreună cu Liviu Grigorică, de la Crama Oprişor, Mehedinţi (pentru Feteasca neagră La Cetate 2015).

Mai jos puteţi găsi lista vinurilor medaliate:

premii-excelenta

Crama Oprişor (1 Mare Medalie de Aur, 1 Medalie de Aur, 2 Medalii de Argint)
Mare Medalie de Aur: La Cetate Fetească Neagră 2015 (cel mai bine punctată Fetească Neagră din concurs)
Aur: La Cetate Pinot Noir 2015
Argint: Măiastru rose 2016; Rusalcă albă 2016

Vincon (1 Mare Medalie de Aur)
Mare Medalie de Aur: Beciul Domnesc Grand Reserve Cabernet Sauvignon 2010

Avincis Vinuri (3 Medalii de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: Tămâioasă românească dulce 2015 (neîmbuteliată); Domnul de Rouă alb 2015; Vila Dobruşa Cabernet Sauvignon rose 2015 (cel mai bine punctat vin rose din concurs)
Argint: Fetească regală + Pinot Gris 2013; Negru de Drăgăşani 2013

Licorna Winehouse (3 Medalii de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Fetească Neagră Anno 2014; Serafim Merlot 2014; Bon Viveur alb 2014
Argint: Serafim Cabernet Sauvignon 2014

Budureasca (2 Medalii de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: Noble 5, cupaj roşu 2013; Oro Manisa Origini alb 2014
Argint: Daphix 2015; Origini Shiraz 2013

LacertA Winery (2 Medalii de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: LacertA Merlot 2013; Cuvee X 2015
Argint: LacertA Cabernet Sauvignon 2012; Cameleon Red 2012

Viti-Pomicola Sâmbureşti (2 Medalii de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: Chateau Valvis Chardonnay 2014; Chateau Valvis Merlot 2012
Argint: Chateau Valvis Fetească Neagră 2013, Chateau Valvis Cabernet Sauvignon 2013

Apcovin/ Crama Tata si Fiul (2 Medalii de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Tata şi Fiul asamblaj alb din Chardonnay şi Sauvignon blanc 2015 (cel mai bine punctat vin alb din concurs); Tata şi Fiul Fetească neagră 2014
Argint: Hotar Fetească neagră + Cabernet Sauvignon 2014

Domeniile Blaga (2 Medalii de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Domeniile Blaga Merlot 2011 Cuvee XI; Domeniile Blaga Merlot 2011 Cuvee XII
Argint: Merlot 2013

Via Viticola Sarica Niculiţel (1 Medalie de Aur, 2 Medalii de Argint)
Aur: Caii de la Letea Ediţie Limitată Fetească Neagră + Cabernet Sauvignon 2013
Argint: Caii de la Letea Cabernet Sauvignon 2012; Sarica Merlot 2015

Crama Hermeziu (1 Medalie de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Hermeziu Muscat Ottonel 2015, sec
Argint: Scrisori 1 2015

Domeniul Vlădoi (1 Medalie de Aur, 1 Medalie de Argint)
Aur: Ravak Sauvignon blanc + Pinot Gris 2015
Argint: Anca Maria Cabernet Sauvignon 2015

Clamor Felix  (1 Medalie de Aur)
Aur: Dagon Clan Cleştar 2015, alb

Domeniile Viticole Tohani (1 Medalie de Aur)
Aur: Valahorum 2015

Cramele Recas (4 Medalii de Argint)
Argint: Castel Huniade Fetească regală 2016; Castel Huniade Sauvignon Blanc 2015; Regno Recaş Pinot Grigio 2016; Regno Recaş Pinot Noir 2015

Domeniile Dealu Mare (4 Medalii de Argint)
Argint: Sauvignon blanc 2014; Tămâioasă românească dulce 2015; Pelin alb 2015; Pelin Rose 2015

Gramofon Wine (3 Medalii de Argint)
Argint: B1 Chardonnay 2016 (neimbuteliat), B3 Sauvignon Blanc 2016 (neimbuteliat), Merlot Rose 2015

Unicom Production/Davino (3 Medalii de Argint)
Argint: Făurar alb 2016; Făurar roşu 2014; Monogram Fetească neagră 2013

Intervitt Viile Sudului (2 Medalii de Argint)
Argint: Nobilitas Pinot Gris + Crâmpoşie 2015; Divinitas Chardonnay 2013

WineRo/Alira (2 Medalii de Argint)
Argint: Alira Grand Vin Cabernet Sauvignon 2011; Alira Tribes Merlot 2015

AMB Winery/Liliac Winery (1 Medalie de Argint)
Argint: Private Selection Pinot Noir 2014

Crama Histria (1 Medalie de Argint)
Argint: Mirachi Merlot 2015

Domeniul Coroanei Pietroasele (1 Medalie de Argint)
Argint: Basileus Fetească Neagră 2012

SERVE Ceptura (1 Medalie de Argint)
Argint: Terra Romana Fetească Neagră 2014

Vinarte (1 Medalie de Argint)
Argint: Nedeea 2013 (Novac, Negru De Drăgăşani şi Fetească Neagră)

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Silviu Prigoană, omul de afaceri, a decedat într-un restaurant din Brașov

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri și politician, a murit în mod tragic într-un res…