Acasa actualitate Urgență fabricată la Ploiești! Primarul Polițeanu concesionează Târgul de Crăciun pe 4 ani, ignorând contractul cu SGU

Urgență fabricată la Ploiești! Primarul Polițeanu concesionează Târgul de Crăciun pe 4 ani, ignorând contractul cu SGU

13 min read
0
0
31

Urgență fabricată și concesiune „copy-paste” după Cluj. Primarul Polițeanu a aruncat pe masa Consiliului Local, la final de octombrie, un proiect de 4 ani care lovește direct în veniturile SGU Ploiești

Invocând o urgență artificială, primarul Mihai-Laurențiu Polițeanu a supus votului, în ședința de astăzi de la ora 12.30, un studiu de fundamentare pentru concesionarea pe 4 ani a Târgului de Crăciun. Documentul, o copie la indigo după modelul Cluj-Napoca, cedează spațiul public pe 0,50 lei/mp/zi, ignoră prerogativele contractuale ale SGU Ploiești și transformă o simplă sărbătoare într-un „serviciu public esențial” cu riscuri inventate.

O administrație care respectă comunitatea și prețuiește banul public își planifică sărbătorile din timp, nu își aduce aminte de iarnă la final de octombrie. În loc de viziune și pregătire temeinică, Primarul Municipiului Ploiești a „descoperit” brusc că vin sărbătorile și a aruncat pe masa Consiliului Local, invocând urgența, un studiu de fundamentare privind modalitatea de organizare a Târgului de Crăciun.

Este o tactică deja cunoscută și nocivă: crearea unei urgențe artificiale pentru a forța consilierii locali să voteze pe repede-înainte hotărâri insuficient fundamentate, fără o analiză și fără o dezbatere reală.

În spatele acestei improvizații de ultim moment se ascunde un proiect de concesionare pe 4 ani, copie la indigo după Cluj-Napoca.

Concesiune sau simplă închiriere pe bani puțini?

Potrivit legii, o concesiune de servicii presupune prestarea unui serviciu de interes public continuu și esențial, dar și transferul unui risc operațional real către privat. Ce serviciu vital oferă un târg de sărbători? Care este riscul real transmis operatorului economic? Să nu se aprindă luminițele sau să nu se învârtă roata panoramică?

Este de-a dreptul halucinant să invoci în studiu drept „risc operațional”… vremea nefavorabilă pe timp de iarnă, un risc pe care orice organizator de evenimente în aer liber îl cunoaște și pe care și-l asumă prin natura activității, nu prin voința autorității contractante.

La Cluj, redevența a fost de 0,90 lei/mp/zi (iar administrația locală de acolo abia a obținut ~10.000 de euro pe an). La Ploiești, i se oferă privatului un discount de doar 0,50 lei/mp/zi. S-a calculat atent cifra de afaceri estimată a concesionarului – 7.248.000 lei fără TVA pe 4 ani – dar care este valoarea totală estimată a concesiunii? Unde este analiza financiară riguroasă care să demonstreze economiile reale la bugetul local și avantajul economic net oferit de această concesiune?

Trebuie subliniat faptul că Târgul de Crăciun este o chestiune separată, în timp ce artificiile, spectacolele cu drone și concertul de Revelion implică cheltuieli distincte, suportate tot din bugetul local. Prin proiect, se solicită promovare la nivel național și internațional, minimum 2 reportaje la o televiziune națională, 20 de spoturi radio, 10 bannere online, 5 articole în publicații online, plus campanii pe Facebook și Instagram cu peste 1.000.000 de vizualizări – dar cine evaluează și cine controlează aceste costuri? De asemenea, este nevoie de atenție sporită la clauzele de ajustare/actualizare a prețului pe durata celor 4 ani, concepute tot în favoarea concesionarului.

În studiul de oportunitate se repetă obsesiv teza „avantajului financiar”, dar documentul este complet lipsit de substanță.

Nu mai putem admite ca administrația să funcționeze pe principiul „pompieristic” și pe decizii luate sub presiunea artificială a timpului. Ploieștenii au nevoie de transparență, de un program stabilit din timp și de o analiză financiară reală! Organizarea sărbătorilor de iarnă nu se face pe genunchi și nici prin copy-paste!

Vorba lui I.L. Caragiale, patronul spiritual al orașului: „Curat concesiune, dar să știm și noi!”, căci sub pretextul „urgenței” și al magiei sărbătorilor, primăria cedează spațiul public pe bani de buzunar, iar de plătit, tot cetățeanul plătește!

SGU Ploiești spune ca este un proiect care lovește direct în veniturile societății de utilități

Dincolo de problemele de formă și de fond ale concesiunii, există o victimă colaterală pe care documentul primăriei o ignoră complet: Societatea de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești.

Contractul de delegare dintre Primărie și SGU este clar. Art. 2.1 prevede „dreptul și obligația de a administra și exploata bunurile proprietate publică, inclusiv «valorificarea terenurilor» aflate în administrarea societății”. Art. 4.2 lit. a) conferă SGU „dreptul de a exploata direct bunurile, pe riscul și răspunderea sa”, iar art. 4.4 lit. y) stabilește „obligația de a valorifica bunurile concesionate, inclusiv prin forme contractuale de folosință temporară pentru activități comerciale, recreative și de agrement și spectacole”.

Mai mult, Regulamentul serviciului, la art. 6 și art. 13 lit. b), include printre activitățile SGU „organizarea de festivități culturale, alte activități de spectacole și comerț prin standuri”, iar printre venituri „cele din închirierea și folosința temporară a terenurilor”.

Cu alte cuvinte, punerea terenului la dispoziție pentru un eveniment de tipul Târgului de Crăciun este o prerogativă pe care contractul de delegare a atribuit-o SGU. Ceri votul Consiliului Local ca acționar unic la SGU cu un proiect care afectează în toate formele posibile chiar veniturile SGU.

Contractul de delegare îi mai spune primăriei și altceva:

· art. 4.3 lit. f): să nu tulbure concesionarul în exercitarea drepturilor din contract;

· art. 4.3 lit. g): să nu modifice unilateral contractul, în afara cazurilor prevăzute expres de lege;

· art. 4.3 lit. h): să notifice SGU orice împrejurare de natură să-i aducă atingere drepturilor;

· art. 13.1: contractul se modifică numai prin act adițional. Modificarea unilaterală a părții reglementare este posibilă doar pentru motive excepționale de interes local, cu notificare prealabilă de 30 de zile și cu dreptul SGU la o „justă despăgubire”;

· art. 15.2: SGU nu este obligat să suporte creșterea sarcinilor rezultată dintr-o măsură dispusă de autoritatea publică.

Întrebările pe care SGU le ridică sunt cât se poate de concrete: Cine îngrijește spațiul aferent? Se face predarea cu obligativitatea concesionarului de a remedia spațiile verzi, mobilierul, aleile? Durează enorm să poți readuce la starea inițială zona după un astfel de eveniment. Iar SGU are indicatori financiari și operaționali pentru contractul de delegare cu primăria și pentru contractele de mandat ale conducerii și CA. „Noi nu putem exploata o zonă și atunci afectează indicatorii de ce aceste venituri nu se constituie în dreptul SGU”, transmit reprezentanții societății într-un comentariu.

Pentru terenurile aflate în concesiunea SGU, regimul de valorificare stabilit de contract este cel al tarifelor aprobate pentru SGU. Or, proiectul de concesionare a Târgului de Crăciun ocolește cu grație acest cadru contractual, transferând direct către un operator privat un drept pe care primăria îl delegase deja SGU.

Ploieștenii au nevoie de transparență, de un program stabilit din timp și de o analiză financiară reală. Organizarea sărbătorilor de iarnă nu se face pe genunchi și nici prin copy-paste.

„Curat concesiune, dar să știm și noi!”, ar spune Caragiale.

Load More Related Articles
Load More By Tănase Miruna
Load More In actualitate
Comments are closed.

Check Also

Directorul general Uzina Mecanică Plopeni și directorul comercial au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA

Dosarul de corupție care vizează conducerea Uzinei Mecanice Plopeni intră într-o nouă etap…