JustițieProcurorii Anticorupţie fac noi precizări în Dosarul Murfatlar. Salarii exorbitante, terenuri, vile și case de vacanță deținute de cei anchetați By RedactiaPosted on 22/10/201621 min read0 0 700 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac noi precizări în dosarul denumit generic „Murfatlar“, unde anchetatorii au calculat un prejudiciu în dauna bugetului de stat de aproximativ 600 de milioane de euro, prin conduita presupus frauduloasă a unor societăţi din domeniul băuturilor alcoolice.În cauză, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, faţă de:Ana Jarda – la data presupuselor fapte, director în cadrul Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, membru al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor (şedinţa 12.03.2010).Daniel Diaconescu – la data presupuselor fapte, directorul general al Direcţiei generale de informaţii fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, membru al comisiei anterior menţionate, şef Antifraudă.Mariana Vizoli – la data presupuselor fapte, director al Direcţiei de legislaţie în domeniul TVA din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, membru al comisiei anterior menţionate.Ciprian Badea – la data presupuselor fapte, directorul general al Direcţiei generale juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, vicepreşedintele comisiei anterior menţionate.Monica Negruţiu – la data presupuselor fapte, directorul general al Direcţiei generale de reglementare a colectării creanţelor bugetare – ANAF şi membru al comisiei (şedinţa din 30.01.2012).Aceștia sunt funcţionari publici, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.Mariana Vizoli a consemnat în declaraţia de avere, document completat pe data de 12 octombrie, că deţine, din anul 2005, împreună cu soţul, o parte dintr-un teren la Breaza, în suprafaţă de 1.735 de metri pătraţi, dar şi două apartamente în Bucureşti şi o casă de vacanţă în Breaza. Mariana Vizoli a mai menţionat în declaraţia de avere două conturi bancare, deschise în 2008, unul în valoare de 535.000 de lei, iar celălalt în valoare de 71.000 de lei. În ceea ce priveşte veniturile, Mariana Vizoli a menţionat că primeşte de la Ministerul Finanţelor Publice, ca director general adjunct, suma de 103.385 de lei. Asta în timp ce soţul, director la SC Eximrom – Biocard SRL, a câştigat suma de 56.000 de lei. Mariana Vizoli a mai trecut 10.523 de lei din activităţi didactice şi 12.000 de lei indemnizaţie ca preşedinte Comitet fiscal – Camera Consultanţilor Fiscali.Ciprian Badea şi-a completat cea mai recentă declaraţie de avere la data de 21 aprilie. Conform propriilor declaraţii, Ciprian Badea are: patru terenuri, toate în comuna Vişineşti, judeţul Dâmboviţa, în suprafaţă totală de aproximativ 12.000 de metri pătraţi, două apartamente în Bucureşti, o casă de vacanţă în comuna Vişineşti, judeţul Dâmboviţa, un automobil marca WW, fabricat în 2014, şi are trei depozite bancare în valoare totală de aproape 53.000 de euro. Ciprian Badea a mai notat un salariu de 104.096 de lei ca director general în Ministerul Finanţelor Publice, dar şi suma de 260.328 de lei ca membru CA la CEC Bank.Daniel Diaconescu are, potrivit declaraţiei de avere completate la data de 14 iunie, împreună cu soţia, două terenuri în suprafaţă totală de aproape 7.000 de metri pătraţi, în Argeş, un apartament, o casă, două automobile (un VW şi un Peugeot), o datorie de 38.000 de euro, cu scadenţa în 2032, precum şi un cont bancar în care are 6.591 de lei. De la ANAF, Daniel Diaconescu a luat un salariu anual de 88.059 de lei, în timp ce soţia, angajată la ITM Bucureşti, a primit 28.649.Ana Jarda are, potrivit declaraţiei de avere completate la data de 25 mai, un apartament în Bucureşti, cinci depozite bancare în care are suma aproximativă de 147.000 de lei, dar şi un salariu de 73.858 de lei.Monica Negruţiu deţine, potrivit declaraţiei de avere completate la data de 19 septembrie, un teren agricol în Bihor, în suprafaţă de 4,13 hectare, modul de dobândire fiind donaţie, un apartament în Bucureşti, în suprafaţă de 55,5 metri pătraţi, un Ford Fiesta, fabricat în 2006, două conturi bancare cu 12.000 de lei, un fond de pensii de 44.803 lei. Monica Negruţiu are două credite luate în 2013 şi 2015, în valoare aproximativă de 112.000 de lei, şi un salariu de 89.211 lei.Tot în prezenta cauză mai sunt cercetaţi Cornel şi Viorel Potîrniche, administratori a două societăţi comerciale, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.Numele lui Viorel Potîrniche apare, conform Registrului Comerţului, în opt societăţi comerciale:Visteria Industries SRL – Buzău, Poşta Câlnău – este sub incidenţa Legii nr. 85/2006 – faliment- dizolvare; Papillon Comimpex SRL – Buzău, Sudiţi – radiată; Musturi Alese SRL – Bucureşti, Sectorul 1 – funcţiune; Gemarco Industry SRL – Constanţa, Murfatlar – radiată; Crono Tard SRL – Buzău, Aliceni – funcţiune Construct Romital SRL – Buzău, Poşta Câlnău – funcţiune; Bussines Expert SRL – Buzău – funcţiune Agenda Training SRL – Buzău, Unguriu – funcţiune.Numele lui Cornel Potîrniche apare, conform Registrului Comerţului, în: Hecta Viticol SRL – Buzău, Poşta Câlnău – este sub incidenţa Legii nr. 85/2006 – insolvenţă şi în SC Moto Ferm 2004 SRL – Buzău, Poşta Câlnău – este sub incidenţa Legii nr. 85/2006 – radiată.În cauză, pe data de 18 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a omului de afaceri George Ivănescu, acţionar la compania de vinuri Murfatlar. Mai mult decât atât, în acelaşi dosar au fost arestate alte şase persoane, respectiv: Constantin Cîrciumaru, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu şi Sorin Vasile Săvoiu.COMUNICAT DNA În completarea comunicatelor nr. 1280/VIII/3 din 18 octombrie 2016 privind fapte care au determinat un prejudiciu în dauna bugetului de stat de aproximativ 600 milioane euro, prin conduita presupus frauduloasă a unor societăți din domeniul băuturilor alcoolice, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 octombrie 2016, față de inculpații: JARDA ANA – la data faptelor, director în cadrul Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, membru al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor (ședința 12.03.2010), DIACONESCU DANIEL – la data faptelor, directorul general al Direcției generale de informații fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, membru al comisiei anterior menționate, VIZOLI MARIANA – la data faptelor, director al Direcției de legislație în domeniul TVA din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, membru al comisiei anterior menționate, BADEA CIPRIAN – la data faptelor, directorul general al Direcției generale juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, vicepreședintele comisiei anterior menționate, NEGRUȚIU MONICA – la data faptelor, directorul general al Direcției generale de reglementare a colectării creanțelor bugetare – ANAF și membru al membru al comisiei (ședința din 30.01.2012), Toți funcționari publici, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,POTÎRNICHE CORNEL și POTÎRNICHE VIOREL, administratori a două societăți comerciale, în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată.În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 2010-2014, patru societăți cu activitate de producere și comercializare a băuturilor alcoolice, deținute sau controlate de Ivănescu George, Bucura Cătălin, Zlotea Gheorghe și de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168,76 lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale. Activitatea infracțională s-a desfășurat în condițiile în care funcționarii publici din cadrul autorităților fiscale și vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligați prin atribuțiile de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos. Cauzele producerii acestui prejudiciu, identificate în cauză, sunt: – autorizarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a trei antrepozite fiscale de producție alcool și băuturi alcoolice deținute de societăți; – sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor și a altor obligații fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă; Cu referire la participarea penală a funcționarilor publici anterior menționați, facem precizarea că aceștia au făcut parte din Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. În cazul a două dintre antrepozitele fiscale de producere a băuturilor alcoolice, aceștia au încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluții de admitere a cererilor în alte condiții decât cele legale (ședințele din datele de 12.03.2010 și 30.01.2012). Prin aceste demersuri, funcționarii publici au contribuit la crearea unui folos necuvenit în favoarea a două dintre cele patru societăți de producere și comercializare a băuturilor alcoolice vizate de anchetă, având și o contribuție la producerea prejudiciului în dauna bugetului de stat, determinat de activitățile celor două societăți.Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații: a)să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală și la unitatea de poliție din raza de domiciliu, ori de câte ori sunt chemați; b)să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală și unitatea de poliție din raza de domiciliu cu privire la schimbarea locuinței; c)să se prezinte la unitatea de poliție din raza de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați d)să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului de urmărire penală; e)să nu ia legătura, direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar f)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme; Cu privire la funcționarii publici Jarda Ana și Diaconescu Daniel, s-a dispus și obligarea acestora de a nu participa la ședințele Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele.Inculpaților i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.