SocialSalarii mai mari pentru medicii militari, polițiști, funcționari publici din penitenciareDeputații au dat marți vot favorabil, cu 232 voturi pentru, 21 împotrivă și o abținere, proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative prin care, începând cu luna iunie 2017, să fie majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată …Citeste mai mult
SocialToţi bugetarii vor avea în sporuri un voucher de vacanţă şi două norme de hranăMinistrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi, după întâlnirea cu sindicatele din educaţie, că, deocamdată, nu există o concluzie în urma negocierilor, pentru că s-a stabilit să continue discuţiile şi săptămâna viitoare. Lia Olguţa Vasilescu a spus că trebuie ca, în final, toate sumele să se încadreze în anvelopa salarială de 32 de miliarde de lei, precizând că toţi …Citeste mai mult
EconomicSporul de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariu, adoptat de SenatPlenul Senatului a votat luni acordarea unui spor de risc si solicitare neuropsihica de 50% din salariul de baza pentru functionarii publici, dupa ce Curtea Constitutionala (CCR) a respins partial prevederea legislativa, mentionand ca sporul poate fi acordat, dar ca el nu poate face parte din salariul de baza asa cum prevazuse initial Parlamentul, informează HotNews.ro, citând News.ro. Acordarea sporului …Citeste mai mult
JustițieProcurorii Anticorupţie fac noi precizări în Dosarul Murfatlar. Salarii exorbitante, terenuri, vile și case de vacanță deținute de cei anchetațiProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac noi precizări în dosarul denumit generic „Murfatlar“, unde anchetatorii au calculat un prejudiciu în dauna bugetului de stat de aproximativ 600 de milioane de euro, prin conduita presupus frauduloasă a unor societăţi din domeniul băuturilor alcoolice. În cauză, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar …Citeste mai mult
Alegerile României, la mâna altora: când Justiția execută comenzi, iar antisuveraniștii devin brusc apărătorii suveranității
Criză de legitimitate: Azi un judecător de la Ploiesti anulează o hotărâre a CCR, iar alegerile din mai atârnă de un fir de păr! Posibil reluarea turului doi