Acasa Eveniment Percheziţii pe raza judeţului Prahova la persoane bănuite de furt din incinta unor parcuri petroliere

Percheziţii pe raza judeţului Prahova la persoane bănuite de furt din incinta unor parcuri petroliere

2 min read
0
0
712

Poliţiştii din Ploieşti efectuează, miercuri, cinci percheziţii la persoane bănuite de furt calificat de produse petroliere, informează IPJ Prahova.
Percheziţiile au loc pe raza judeţului Prahova, în localităţile Scorţeni, Cocorăştii Mislii şi Blejoi. O percheziţie are loc la un parc petrolier, una la sediul unei societăţi comerciale şi alte trei la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat de produse petroliere.
„Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada mai-iulie, persoanele bănuite ar fi sustras, pe timpul nopţii, produse petroliere din incinta unor parcuri petroliere. Ulterior, acestea ar fi fost utilizate fie pentru consum propriu, fie comercializate către terţe persoane. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la aproximativ 10.000 de lei”, precizează IPJ Prahova.
Un mandat de aducere va fi pus în executare şi alte patru persoane urmează să fie aduse la sediul poliţiei pentru audiere.
Activitatea beneficiază de suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române. La percheziţii participă şi jandarmi.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Ministru UDMR, inregistrat în timp ce își bate joc de România: ”Îmi bag (p..a) în interesul național! Pentru că eu sunt ungur!”, este implicat in 4 dosare penale din o condamnare

Scandalul demisiei fulgerătoare a ministrului Culturii, Demeter Andras Istvan, zguduie cla…