Acasa Eveniment Percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Galaţi şi Prahova într-un dosar de evaziune fiscală

Percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Galaţi şi Prahova într-un dosar de evaziune fiscală

3 min read
0
0
94

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, joi, 28 de percheziţii domiciliare şi la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova şi Teleorman.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, descinderile au loc sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind vizate persoane şi firme care ar fi înregistrat achiziţii de bunuri şi servicii de pe teritoriul naţional, de la o societate comercială cu un comportament tip fantomă.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie 2016 – august 2018, 33 de societăţi comerciale ar fi evidenţiat în documentele contabile şi ar fi declarat organelor fiscale operaţiuni nereale de achiziţii de bunuri şi servicii de pe teritoriul naţional, de la o firmă cu un comportament tip fantomă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 5.130.000 de lei”, se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, după finalizarea percheziţiilor vor fi puse în aplicare 13 mandate de aducere.
Simultan, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 21 de percheziţii domiciliare într-o altă cauză în legătură cu persoanele şi societăţile comerciale implicate.
La descinderi participă şi poliţişti cu atribuţii de investigare a criminalităţii economice din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu, Maramureş, Olt, Prahova şi Teleorman, sprijiniţi de Direcţia Operaţiuni Speciale, Institutul Naţional de Criminalistică şi de echipe din cadrul Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

DNA a descins la Serviciul Omoruri! Se cauta vinovatii care au distribuit presei filmarile cu intalnirea dintre Liviu Vasilescu și liderii clanului Duduienilor

Procurorii Secției I din DNA au ridicat joi documente și computere de la Serviciul Omoruri…