JustițieOm de afaceri trimis în judecată de DNA pentru că i-ar fi dat unui angajat ANAF peste trei milioane de lei pentru a câștiga o licitație By RedactiaPosted on 27/09/20194 min read0 0 627 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Un om de afaceri a fost trimis în judecată de DNA pentru că i-ar fi dat unui angajat ANAF peste trei milioane de lei ca să intervină pe lângă colegii săi pentru ca firma sa să câştige o licitaţie.Potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de un om de afaceri pentru cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală săvârşită în formă continuată.Anchetatorii au precizat că, în perioada ianuarie – februarie 2012, omul de afaceri ar fi remis unui funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul ANAF suma de 3.020.588 lei, reprezentând preţul influenţei pe care acesta din urmă ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuţii în procedura de achiziţie, în vederea adjudecării, de către o societate a omului de afaceri, a unei licitaţii având ca obiect achiziţionarea de către instituţia publică a unor produse software.„Banii respectivi (reprezentând 20% din valoarea contractului) ar fi fost remişi funcţionarului indirect, prin transfer bancar, în contul unei societăţi indicată şi controlată de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii”, se arată în comunicat.Sursa citată menţionează că, pentru a achita comisionul respectiv, omul de afaceri ar fi asigurat înregistrarea în documentele de evidenţă contabilă a unor cheltuieli nereale în sumă totală 4.993.501 lei (echivalentul a 1.148.838,26 euro), modalitate prin care societatea sa s-ar fi sustras de la plata taxelor către bugetul de stat în valoare totală de 1.997.400 lei (echivalentul a 459.535 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA dedusă nelegal.Conform unor surse judiciare, omul de afaceri respectiv este Gabriel Marin.Mai multe informaţii apărute în presă în luna iunie arătau că omul de afaceri a fost unul dintre cei care l-au denunţat pe Călin Popescu Tăriceanu într-un dosar în care urmărirea penală nu a fost începută după ce Senatul a respins cererea DNA.Marin este binecunoscut pentru contractele firmei sale Omnilogic cu institutii din domeniul securitatii nationale.
Cei aflați în penitenciar vor fi judecați prin videoconferință. Un pas important pentru modernizarea sistemului penitenciar din România
A fost prelungit controlul judiciar pentru comisarul Drăghici: 2,5 tone de documente arse și un scandal care zguduie Poliția Ploiești