Insolvența echipei Petrolul! Când „o nouă șansă” este doar o factură de 7,5 milioane de euro lăsată pe masă

Când un club de fotbal intră în insolvență pentru a doua oară într-un interval atât de scurt, iar conducerea încearcă să vândă acest lucru drept o „oportunitate” sau o „nouă șansă”, este momentul să ne uităm cu atenție la cifre. Pentru că dincolo de comunicatele optimiste, tabelul preliminar al creditorilor nu minte. Petrolul Ploiești nu are o problemă de ghinion, ci una de management cronic.

Suma de 37,37 milioane de lei (aproximativ 7,5 milioane de euro) înscrisă la masa credală cu drept de vot nu este doar un număr pe o hârtie. Este echivalentul unui dezastru administrativ care s-a acumulat, bănuim, cu bună știință, în timp ce clubul continua să funcționeze, să legitimeze jucători și să promită performanță.

Cea mai dureroasă parte a acestei ecuații este că aproape 64% din masa credală, adică 4,78 milioane de euro, reprezintă datorii către stat. ANAF are de recuperat singur peste 4,62 milioane de euro. Cu alte cuvinte, un club profesionist a reușit performanța de a-și ignora obligațiile fiscale până când conturile i-au fost blocate. Iar abia atunci, când realitatea a lovit, s-a descoperit că nu mai există cale de întoarcere.

Apoi, avem partea cea mai tristă: 1,58 milioane de euro datorați oamenilor care au muncit pentru acest club. Nu vorbim aici despre bănci sau firme de investiții, ci despre 145 de creditori salariali. Foști și actuali fotbaliști, antrenori și staff care au pus suflet pe teren, dar care acum trebuie să stea la coadă la masa credală pentru a-și recupera drepturile.

Printre ei se află nume care au scris istorie pentru Petrolul, precum Gheorghe Liliac, legendarul portar, care are de recuperat aproape 50.000 de lei. Sau antrenori precum Mehmet Topal, lăsat fără o sumă importantă, dar și oameni precum Octavian Grigore, care s-a trezit creditor al clubului pe care încearcă să-l salveze. Este o imagine aproape absurdă a unui club care promite glorie, dar nu își poate plăti facturile la salarii.

Adevărata problemă nu este insolvența în sine, ci felul în care s-a ajuns aici. Clubul a trecut printr-un concordat preventiv în 2024, o procedură menită exact să prevină acest scenariu. La momentul respectiv, datoriile curente erau de aproximativ 3,7 milioane de euro. În loc să reducă presiunea, procedura a eșuat, iar masa creanțelor a explodat la aproape 9 milioane de euro. Asta demonstrează că problema nu a fost lipsa unui cadru legal de salvare, ci incapacitatea sau refuzul de a gestiona corect banii.

Cifrele respinse de administratorul judiciar – aproximativ 824.000 de euro – nu înseamnă că Petrolul a scăpat de datorii, ci că sistemul a reușit să curețe creanțele nejustificate. Restul de 7,5 milioane rămân datorii reale, pe care cineva trebuie să le plătească.

Conducerea clubului poate spune că insolvența este benefică și că datoriile vor fi diminuate. Dar suporterii au dreptul la adevăr. Cine a semnat contractele care au dus la aceste datorii? Cine a aprobat salarii pe care clubul nu și le permitea? De ce s-a ajuns ca o echipă de tradiție a fotbalului românesc să fie executată silit de ANAF? Și, cel mai important, cine își asumă acest eșec?

O insolvență este o procedură legală, un instrument de restructurare. Dar nu este o amnistie morală. Ea poate șterge o parte din datorii, dar nu poate șterge responsabilitatea pentru o gaură financiară de 7,5 milioane de euro.

Petrolul are nevoie de o nouă șansă. Dar, pentru ca această șansă să nu fie aruncată din nou pe fereastră, clubul nu are nevoie doar de bani. Are nevoie de transparență și de oameni care să spună adevărul despre modul în care a fost adusă echipa în această situație. Până atunci, „șansa” rămâne doar un cuvânt frumos folosit pentru a acoperi un dezastru financiar.