Matineul muzeal „76 de ani de la moartea savantului Nicolae Iorga”

Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează marți, 29 noiembrie 2016, ora 11,00, la sediul său din Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, matineul muzeal „76 de ani de la moartea savantului Nicolae Iorga”.

Invitați de onoare ai acestui eveniment cultural vor fi prof. univ. dr. Petre Țurlea și prof. univ. dr. Ion Giurcă, care vor prezenta momente importante din viața lui Nicolae Iorga.

Prelegerile se vor desfășura în sala de activități culturale din incinta Muzeului de Artă Religioasă și vor fi urmate de depuneri de flori la busturile istoricului din centrul orașului și din curtea Complexului muzeal „Nicolae Iorga”.

Nicolae Iorga (n. 17 ianuarie 1871, Botoșani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, ”rolul lui Voltaire”.

Strămoșii lui Nicolae Iorga se pare că erau de origine aromână, veniți din zona Pindului, deși istoricul nu s-a identificat niciodată explicit și fără echivoc cu această etnie. Părinții lui au fost Nicu Iorga, avocat, și Zulnia Iorga, născută Arghiropol. Numele de botez este Niculae, acesta fiind și motivul pentru care, în majoritatea cazurilor, în timpul vieții s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare tîrziu și rar din mîna sa, fiind covîrșitor folosit ulterior, la reeditarea scrierilor sale. Soția lui Nicolae Iorga a fost Catinca.

După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, termină Liceul Național din Iași în 1888. Absolvă Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma „magna cum laude”. Continuă studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținînd doctoratul (1893) la numai 23 de ani.

Iorga devine in 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. În 1894, la 24 de ani, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începînd din 1908 ține cursuri de vară la Vălenii de Munte, județul Prahova.

Dotat cu o memorie extraordinară, cunoștea istoria universală și în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu din istoria românilor fără să constați că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo și a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorică a fost în mod conștient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanță cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaș de publicații, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume și 25.000 de articole.

Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Cîteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume. Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi și altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viață de om, așa cum a fost). Iorga este autorul a 1003 volume, 12755 articole, 4963 recenzii.

În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul.

Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii 1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici.

Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) și director al Școlii Române din Paris („Fontenay-aux-Roses”). A editat și condus numeroase ziare și reviste („Neamul românesc”, „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est-Européen”, „Floarea darurilor” etc.).

Împreună cu un grup de profesori, fizicieni și alți oameni de știință a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României.

Nicolae Iorga a avut un sfîrșit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia și asasinat la 27 noiembrie 1940 de către legiunea decapitată. Conducerea decapotată a Gărzii de Fier îl considera responsabil de uciderea Căpitanului, Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea, cînd în urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu către Iorga, acesta fiind și consilier regal, i-a intentat proces și liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie. Ulterior, Codreanu a fost asasinat din ordinul regelui, înscenîndui-se o evadare. După aflarea veștii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Asasinarea lui Iorga, o crimă de stat?

În 1938, în momentul când Regele Carol al II-lea şi-a instaurat regimul autoritar, Nicolae Iorga a făcut parte dintre consilierii regali. S-a numărat printre acei intelectuali care au acceptat noua ordine politică şi s-a integrat în ea. De aici au şi plecat neînţelegerile majore dintre Corneliu Zelea Codreanu şi Nicolae Iorga.

În martie 1938, într-o scrisoare, Căpitanul (Corneliu Zelea Codreanu) îi reproşa lui Nicolae Iorga că are o atitudine ambivalentă. Pe de-o parte, a încurajat sentimentele naţionaliste ale tineretului, iar pe de altă parte, face şi politica cealaltă, acceptând nenumărate compromisuri. Savantul s-a simţit jignit şi a făcut o plângere la Parchet că a primit o scrisoare în care este acuzat de o serie de lucruri neadevărate. Regimul autoritar al lui Carol al II-lea s-a folosit de această reclamaţie a lui Nicolae Iorga şi l-a arestat pe Corneliu Zelea Codreanu. În noiembrie 1938 din ordinul lui Carol al II-lea, Căpitanul şi alţi deţinuţi legionari au fost ucişi în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu Sărat spre închisoarea Jilava. În apropiere de Tâncăbeşti, cele două camioane care-i transportau pe deţinuţi s-au oprit şi legionarii au fost strangulaţi. Apoi, li s-a tras un glonte în spate, pentru a simula, în felul acesta, fuga de sub escortă. De aici s-a născut ideea că Nicolae Iorga e autorul moral al acestor asasinate. Plângerea lui împotriva lui Zelea Codreanu a servit drept motiv pentru declanşarea întregii proceduri judiciare şi, pe urmă, i-au adus şi moartea Căpitanului. Nu numai pe Iorga s-au razbunat apoi legionarii, ci şi pe Armand Călinescu, Virgil Madgearu şi mulţi alţii.

Pe 27 noiembrie 1940, in jurul orei 17:30 s-au prezentat la vila lui Nicolae Iorga din Sinaia şapte indivizi, care au spus doamnei Ecaterina Iorga că sunt de la Poliţia Legionară a capitalei şi că au venit să-l ridice pe profesor pentru un interogatoriu.Aceştia ştiau ca profesorul se află la Sinaia sau la Vălenii de Munte de la fiul savantului, caruia îi facuseră o vizită in dimineaţa aceleiaşi zile, întrebând de tatăl său. Doamna Iorga a presimţit ca era ceva dubios la cei şapte indivizi şi l-a scuzat pe Iorga că nu poate primi vizite, fiind bolnav. Prea puţin au contat spusele doamnei. Necunoscuţii au intrat în casă şi au mers după servitoarea ce ducea ceai viitoarei victime. Nicolae Iorga se afla la biroul său, scriind „Istoria Universală”. Legionarii l-au luat pe Iorga în maşină, care nu s-a opus şi au zis că merg la Bucureşti pentru interogatoriu. Profesorul, pentru a-şi linişti familia, nu s-a panicat şi a cerut servitoarei să-i lase materialele pe birou, căci când se va întoarce va mai lucra la ele. In maşina două persoane s-au urcat în faţă cu Iorga, patru în spate, iar unul a rămas pe jos.

A doua zi, 28 noiembrie 1940, corpul savantului a fost găsit aruncat pe câmpul dintre Ploieşti şi comuna Strejnic. Un conducător auto ce trecea prin zonă a sesizat acestea. Lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe. Corpul victimei era acoperit cu brumă, ceea ce indică faptul că asasinarea s-a făcut înainte de ora 24. Asasinatul a fost conceput la Bucureşti şi executat tot de persoane cu domiciliu în Bucureşti.  Asasinii: Traian Boeru, Stefan Cojocaru, Tudor Dacu, Ion Tucan şi Stefan Iacobuţă s-au răzbunat pe profesorul considerat vinovat pentru uciderea liderului lor.

Trebuie totuşi precizat faptul ca Nicolae Iorga a adresat cateva scrisori instantei in care a cerut suspendarea procesului Căpitanului, dar acesta nu a fost oprit. Academicianul a avut un sfârşit tragic, violent dupã ce trecuse printr-o perioadă în care fusese urmărit şi ameninţat. Cu mult timp înainte de asasinat devenise foarte nervos şi adeseori la masă spunea familiei că va fi omorât de legionari. Doamna Iorga şi cumnata sa Lucia Bogdan l-au sfătuit să plece în Italia şi să locuiască la casa din Veneţia până la liniştirea situaţiei, dar Iorga a refuzat vehement această propunere, sub motiv că nu e laş să-şi părăsească ţara.

Noiembrie a fost o luna in care lucrurile au scăpat puţin de sub control, multe crime au fost înfaptuite de Mişcarea Legionară, măsuri ce au schimbat cursul istoriei s-au adoptat, iar  ruptura dintre Legionari şi Generalul Antonescu a fost una definitiva şi iremediabilă.

Asasinatul căruia i-au căzut victime Iorga şi Madgearu nu seamănă deloc cu maniera legionară de a produce asemenea acte de „justiţie”. I.G.Duca, Mihai Stelescu şi Armand Călinescu au fost ucişi în numele justiţiei imanente, fuseseră găsiţi vinovaţi pentru acte de trădare a unor mari interese naţionale, iar făptuitorii execuţiei, pentru a-i sublinia caracterul justiţiar, nu au părăsit locul crimei pentru a se refugia sau ascunde, ci s-au prezentat imediat în faţa autorităţilor, pentru a face cunoscute motivele şi raţiunea faptei lor. O manieră specific legionară, unică în istoria asasinatelor politice. Prin acest detaliu, prin faptul că nu au fugit de răspundere pentru faptele lor, ci s-au predat singuri autorităţilor, legionarii au dat faptei lor o dimensiune eroică, tulburătoare, obligându-ne să-i scoatem din seria asasinatelor ordinare, pentru simpatizanţii si membrii legionari devenind chiar eroi. Am putea să-i asemanam pe aceştia cu nişte kamikaze europeni.

Despre echipa ce a adus moartea celor doi profesori, Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu nu putem afirma aceleaşi lucruri. Faptele lor prezintă prea mult sânge rece, iar faptul că gruparea din care făceau parte se afla la guvernare a contribuit teribil. Din aceasta cauză nu au mai simţit nevoia de a-şi argumenta actul sângeros şi nici de a mai da explicaţii. Puterea era în mâna lor, deci erau liberi. Lucrurile nu au fost tocmai cum poate se aşteptau ei şi mai târziu au trebuit să plătească pentru cele comise, plătind oarecum şi prin scoaterea lor de la guvernare.

Textul de mai jos se află la Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale. Materialul (din 1944) face parte din arhiva personala a lui Dudu Velicu, fost angajat al Serviciului Special de Informatii, in cadrul Sectiei de cenzura a presei si corespondentei. Una dintre indatoririle sale principale era cunoasterea situatiei din tara, in special a situatiei Miscarii Legionare.

ASASINATUL. „(…) Cu mult inainte de asasinat, profesorul devenise foarte nervos si adeseori spunea familiei ca va fi omorat de legionari. (…) In ziua de 27 noembrie 1940, profesorul se gasea in biroul sau din vila de la Sinaia unde lucra, iar d-na Ecaterina Iorga scria intr-o camera de la parter. La ora 17 jumatate, usa de la camera d-nei Iorga s-a deschis si 3 persoane au barat usa, alte 4 persoane se gaseau in camera alaturata. Doamna Iorga s-a ridicat impresionata de la locul sau si a intrebat: «Cine sunteti?». Unul din acesti indivizi a raspuns: «Politia legionara a capitalei» si am venit sa-l luam pe domnul Profesor Iorga la Bucuresti, pentru un interogator. (…) In acel moment, a intrat pe use bucatareasa Aneta Cazacu care aducea ceaiul pentru victima. Doamna Iorga i-a facut un semn sa duca ceaiul sus, in biroul unde lucra profesorul. Indivizii au observat acest gest si au urmat pe bucatareasa pana in camera unde lucra victima. Intr-un minut au coborat din birou. Victima mergea inainte, iar cei 7 indivizi il urmau. In vestibul, Profesorul s-a imbracat, si in timp ce voia sa-si puna galosii observa ca unul din cei 7 indivizi se uita curios la el, ca-si ia galosii fiindca poate sa raceasca. (…) Victima i-a spus sotiei sale sa aibe grije de notele de la «Istoria Universala», la care tocmai lucra in acel moment. In drum spre masina, grupul s-a intalnit cu domnisoara Alina Iorga, fiica victimei, care auzind de la tatal sau ca merge la Bucuresti pentru un interogatoriu, a cerut sa mearga si ea. Insa unul din cei 7 i-a raspuns ca nu are loc in masina. Profesorul a fost asezat in fata impreuna cu soferul si un alt individ, iar ceilalti 4 in fund. Cei care au ramas jos au salutat pe cei care au plecat cu salutul legionar. A doua zi, 28 Noembrie 1940, corpul profesorului Iorga a fost gasit impuscat pe campul de langa comuna Strejnic. Langa cadavru s-au gasit noua tuburi de cartuse, dintre care 7 de calibrul 7,65, iar doua de calibrul 6,35. (…)”