Acasa Social DSVSA Prahova anunţă stingerea tuturor focarelor de pestă la porcii domestici din judeţ

DSVSA Prahova anunţă stingerea tuturor focarelor de pestă la porcii domestici din judeţ

3 min read
0
0
11

Cele 43 de focare de pestă porcină africană, confirmate la porcii domestici din gospodăriile populaţiei din zece comune ale judeţului Prahova, au fost stinse oficial, informează, vineri, într-un comunicat de presă, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).
Conform sursei citate, au fost ridicate, totodată, şi restricţiile sanitar-veterinare privind circulaţia suinelor vii din exploataţia comercială aparţinând SC Atlas Investment SRL Gherghiţa, urmare stingerii focarului de PPA din comuna Olari. Au rămas în continuare deschise cele opt cazuri de pestă porcină africană la mistreţ, care, conform legislaţiei în vigoare, pot fi închise după doi ani de la confirmare.
După stingerea oficială a focarelor de PPA, în gospodăriile în care a fost confirmată boala se vor introduce câte doi porci santinelă pentru a testa eficienţa acţiunilor de dezinfecţie efectuate în gospodărie şi prezenţa/absenţa virusului în aceasta, urmând ca, după 45 de zile de la introducere, să fie recoltate probe de sânge pentru examen serologic în direcţia PPA.
„În data de 15.11.2019, la sediul Instituţiei Prefectului, a avut loc şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor Prahova (CLCB), având pe ordinea de zi următoarele subiecte prezentate de DSVSA Prahova: informare privind situaţia la zi a pestei porcine africane pe teritoriul României, precum şi în judeţul Prahova; planul de măsuri pentru prevenirea apariţiei de noi focare de pestă porcină africană în judeţul Prahova în luna decembrie 2019, privind măsurile de prevenire, supraveghere şi control ce trebuie efectuate la nivelul judeţului Prahova de către instituţiile cu atribuţii în acest domeniu în vederea descurajării comerţului ilegal de suine vii şi produse provenite de la acestea în urma sacrificării”, se mai arată în comunicatul DSVSA Prahova.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

FIUL LUI SILE CĂMĂTARUL ARESTAT DUPA CE A ÎNJUNGHIAT UN TÂNĂR ÎN PIEPT

Un echipaj de Poliție din București a observat, duminică seara, o mașină cu numere de înma…