JustițieDoi oameni de afaceri prahoveni trimiși în judecată pentru un prejudiciu de peste 15 milioane de lei By RedactiaPosted on 09/12/20173 min read0 0 607 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a inculpațilorSTANCIU ANA-RUXANDRA, aflată în stare de deținere, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,SANDU AURELIAN, aflat în stare de deținere, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:În perioada 3 iulie 2006 — 16 noiembrie 2007, inculpata Stanciu Ana Ruxandra, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul statului prin neînregistrarea în evidențele contabile a operațiunilor comerciale desfășurate (cu produse petroliere) și a veniturilor aferente încasate.Prin aceste demersuri, inculpații au cauzat un prejudiciu în sumă totală de 15.254.808 lei, din care 3.210.022 lei reprezentând T.V.A de plata, 2.690.489 lei reprezentând impozitul pe profit, 7.860.754 lei reprezentând accize produse energetice și 1.493.543 lei reprezentând T.V.A aferentă accizelor stabilite suplimentar.Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 17.906.809 lei, reprezentând prejudiciul penal produs prin comiterea faptelor, la care se adaugă majorări și penalități ce urmează a fi calculate și comunicate pe parcursul procesului penal.În cauză, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra unui imobil (teren și hale) ce aparțin inculpatei Stanciu Ana-Ruxandra.Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Gersim Development în faliment. Țeparii de la City Gate intră în insolvență – administratorul judiciar, inculpat în dosar