PoliticăVicepreședintele PNL, Virgil Popescu, atac la baronii PSD By RedactiaPosted on 30/09/20166 min read0 0 475 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Virgil Popescu, vicepreședinte PNL Mehedinți, declară că Ministerul Dezvoltării a finanțat firmele PSD cu miliarde de lei, scurgând banii publici în buzunarele baronilor din partid. Popescu a precizat și numele fostului lider al PSD Prahova, Mircea Cosma într-un comunicat de presă remis astăzi.„PSD nu renunță la vechile obiceiuri, iar banii statului ajung în continuare la primăriile pesediștilor și la firmele controlate de baronii PSD. Cu alte cuvinte, PSD centrează, PSD dă cu capul, iar cetățeanul pierde bani și speranța pentru un viitor mai bun.Cea mai recentă analiză a expertforum.ro scoate la iveală tocmai modul în care Ministerul Dezvoltării, controlat de Dragnea și apropiații săi, a împărțit 5,7 miliarde de lei (peste un miliard de euro), în ultimii patru ani, pe principiul ‘al cui primar ești tu’. Surprinzător este faptul că nici Vasile Dîncu, actualul ministru al Dezvoltării, n-a oprit acest robinet care se scurge în buzunarele baronilor PSD.Banii vin prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și ajung, în general, în buzunarele clienților Ministerului Dezvoltării. Analiza Expert Forum arată că nu există criterii clare de evaluare a proiectelor și nu se publică informații legate de evaluarea acestora, licitațiile nu sunt transparente și sunt câștigate de către firmele controlate de baroni locali. Chiar dacă Vasile Dîncu s-a instalat la conducerea Ministerului de aproape un an de zile, acesta n-a intenționat niciodată să realizeze o evidență online a acestor proiecte.Potrivit Expert Forum, există trei județe care atrag cele mai multe fonduri din PNDL: Dâmbovița, Giurgiu și Vâlcea. În aceste zone, proiectele sunt câștigate mereu de aceleași firme. De exemplu, în județul Dâmbovița, firma SC Cast a obținut 7 contracte, dar nu trebuie să uităm că această societate este sub urmărire penală în dosarul în care apare și fostul președinte PSD al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma. Procurorii acuză că acesta ar fi primită mită de la societatea Cast. Totodată, în județul Teleorman, controlat de Liviu Dragnea, firma Teldrum a obținut 10 contracte din cele 11 scoase la licitație. Nu mai este nicio surpriză pentru nimeni că această companie este controlată de apropiații președintelui PSD.Ministerul Dezvoltării trebuie să ia urgent măsuri pentru a evita această scurgere de bani către firme certate cu legea și către baroni locali. Cred că a sosit momentul ca fiecare cetățean să știe foarte bine în buzunarele cui ajung banii statului și ce anume se realizează cu fondurile alocate de instituțiile statului.Mi-aș dori ca Ministerul Dezvoltării să țină o evidență a contractelor, iar fiecare cetățean să aibă accesul la această bază de date. În multe cazuri, întâlnim firme care amână foarte mult proiecte, deși primesc bani de la statul român. Nu putem permite ca proiecte importante pentru dezvoltarea țării să fie întârziate, deoarece anumite companii ajung sub ancheta procurorilor anticorupție. ținând cont că România trece printr-o luptă anticorupție, ar trebui să adoptăm criterii de integritate pentru firmele care vor să aibă acces la banul public. Banii statului nu pot ajunge pe mâinile corupților!”, a încheiat Virgil Popescu.
America, farul libertății de exprimare, a interzis TikTok! Criticii sunt sceptici in evolutia libertatii pe planeta in secolul XXI
Cea mai imbecila intrebare a angajatorului la interviu: Unde te vezi peste 5 ani? Și tu nu sti dacă supraviețuiești pana la sfârșitul săptămânii
Rahova: Spitalul Penitenciar în haos total. FSANP denunță corupția și abuzurile la vârful conducerii printr-o noua plângere penala