Acasa Diverse Vești bune pentru 53.000 de români. Ce se va întâmpla cu salariile acestora, începând de mâine

Vești bune pentru 53.000 de români. Ce se va întâmpla cu salariile acestora, începând de mâine

3 min read
0
0
544

Salariile a 53.000 de angajaţi din Educaţie vor fi majorate joi prin Ordonanță de Urgență. Este vorba despre angajații din sistemul de învățământ care nu fac parte din categoria cadrelor didactice. Premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, și reprezentanții sindicatelor din educație au discutat astăzi pe marginea propunerii Guvernului de majorare a salariilor personalului nedidactic din învățământ. “Respect munca și contribuția fiecărui om din sistemul de învățământ. Am toată deschiderea să găsim soluții rapide pentru problemele salarizării personalului nedidactic din educație și pentru îndreptarea acestei nedreptăți care s-a produs pentru aproximativ 53.000 de oameni din învățământ“, a subliniat șeful Executivului. Guvernul va promova o Ordonanță de Urgență în ședința de mâine, în scopul soluționării problemelor apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar. Soluția avută în vedere vizează așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal, iar măsura va fi aplicată începând cu luna februarie 2017. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei. Un alt punct al discuției de astăzi a vizat situația sporurilor salariale pentru personalul din educație. Prim-ministrul Sorin Grindeanu și ministrul Educației Naționale Pavel Năstase au subliniat că Executivul are în atenție această situație care trenează de mai mult timp și are toată deschiderea și face eforturi să fie rezolvată. De asemenea, membrii Guvernului și reprezentanții sindicatelor din învățământ au discutat despre promovarea unui nou proiect al Legii Educației Naționale până la sfârșitul acestui an. În acest context, premierul Grindeanu a arătat că noul proiect va fi rezultatul unei ample consultări cu mediul academic, societatea civilă, sindicate, patronate, partide politice, cu toți cei interesați, precizeaza stiripesurse.ro.

MediaSud nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Acesta este un ajutor de stat mascat care distorsionează piața de media și este inacceptabil. De asemenea, MediaSud nu acceptă bani de la partidele politice în afara campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare este normală în perioada alegerilor.

Susțineți redacția Mediasud.ro donând prin PayPal accesând butonul de mai jos:

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Vrăjitoare false, reținute în Prahova după ce au înșelat tinere prin „ritualuri de dragoste”

Două femei care pretindeau că au puteri supranaturale au fost reținute de polițiști în jud…