De la frezor la 500.000 de euro în casă. Povestea directorului de la Plopeni săltat de DNA

Carieră construită în 40 de ani la aceeași fabrică

Alexandru Tiberiu Pîrvu, directorul Uzinei de Armament Plopeni reținut de DNA pentru luare de mită, este un om care și-a construit întreaga carieră în această industrie. A început în 1985, la vârsta de 21 de ani, ca muncitor frezor. Apoi, pas cu pas, a urcat toate treptele ierarhiei: tehnician, șef birou, șef serviciu, director comercial, iar din 2014 – director general.

Un traseu profesional care, la prima vedere, pare exemplar. CV-ul său vorbește despre „rezultate bune și foarte bune”, despre experiență în conducerea de colective și despre cunoștințe de limba rusă și franceză.

Dar cât valorează, de fapt, aceste „rezultate bune”?

Salariul său oficial este de aproximativ 16.000 de lei pe lună, după cum reiese din ultima declarație de avere depusă în 2024. O sumă importantă pentru mulți români, dar care ridică o întrebare firească: cum explici că în locuința unui om cu acest venit au fost găsiți, în urma perchezițiilor DNA, aproximativ 500.000 de euro în numerar?

Suma găsită de anchetatori este cu mult peste tot ceea ce Pîrvu putea economisi legal din salariu.

De altfel, în 2025, directorul nu și-a mai depus declarația de avere, deși alți angajați ai uzinei au făcut-o.

Potrivit DNA, în perioada mai – iulie 2026, Pîrvu ar fi primit mită în valoare de 25.900 de lei, în trei tranșe, de la un om de afaceri. În schimb, își folosea funcția pentru a aproba comenzi și plăți către firmele controlate de acesta. Alături de el au mai fost reținuți Mihai Rafiu, directorul Uzinei de Armament București, și Liliana Sorescu, directorul comercial al Uzinei Plopeni.

Un caz care aruncă o lumină crudă asupra industriei de apărare

Compania Națională Romarm, în subordinea căreia funcționează uzina, a reacționat printr-un comunicat în care avertizează că problemele actuale sunt „o consecință a unor deficiențe semnalate în mod repetat” către Ministerul Economiei. Practic, Romarm recunoaște public un sistem care nu a funcționat.

Povestea lui Pîrvu este dramatică: omul care a muncit 40 de ani în aceeași fabrică, care a urcat din postura de muncitor necalificat până în vârful instituției, este acum acuzat că și-a trădat angajatorul și statul pentru sume care, deși mari pentru un român obișnuit, sunt mici în raport cu ceea ce s-ar fi putut fura din contractele de milioane de euro ale industriei de armament. Mai mult, a fost judecat de Tribunalul București, care a decis arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Astăzi, întrebarea care se ridică este: câți alți „oameni ai fabricii” au devenit, de fapt, „oamenii șpăgii”? Și cât de mult a contribuit Ministerul Economiei, prin lipsa de reacție, la această situație?