Acasa Social Sindicaliștii de la Penitenciarul Târgșor au cerut demisia Guvernului și echitate salarială

Sindicaliștii de la Penitenciarul Târgșor au cerut demisia Guvernului și echitate salarială

2 min read
0
0
466

Aproximativ 50 de sindicaliști au protestat, joi, în fața Penitenciarului de femei Târgșor, aceștia cerând demisia Guvernului, a directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe, și echitate salarială, nemulţumiţi că nu primesc aceleaşi drepturi salariale ca angajaţii din sistemul de apărare şi ordine publică, respectiv că în salariile lor nu au fost incluse sume compensatorii reprezentând salariul de merit.

Potrivit vicepreședintelui Sindicatului ”Equitas” din Penitenciarul Târgșor, Adrian Grigoroiu, oamenii sunt nemulțumiți de condițiile de muncă improprii din sistemul penitenciar și de lipsa „acută” de personal, acesta spunând că unitatea funcționează la „cote de avarie” din acest punct de vedere.

Totodată, sindicaliștii reclamă inechitățile salariale, spunând că de vină pentru această situație este ministrul Raluca Prună, căreia i se cere să găsească soluții pentru această problemă, conform promisiunilor făcute.

Potrivit Agerpress, Grigoroiu a afirmat că, în aceste condiții, la nivelul Penitenciarului Târgșor sunt 25.000 de ore suplimentare realizate, iar angajații au concedii neefectuate.

Protestul s-a încheiat fără incidente, iar activitatea unității de detenție nu a fost afectată.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

In contextul in care firmele de curierat nu mai fac față, Poșta Română se prăbușeste a doua oara sub povara incompetenței managementului de stat

Poșta Română, odată un pilon al comunicării și un simbol național, se află, după a doua în…