Acasa Justiție Sesizarea Avocatului Poporului pe OUG 13 – respinsă ca inadmisibilă

Sesizarea Avocatului Poporului pe OUG 13 – respinsă ca inadmisibilă

1 min read
0
0
567

Curtea Constituțională a României a respins, joi, ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului cu privire la ordonanța de urgență referitoare la modificarea Codurilor penale pentru că ordonanţa a fost abrogată.

”Avocatul Poporului era îndreptăţit să ne sesizeze referindu-se la o ordonanţă care era în vigoare. În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii, potrivit articolului 29 din legea noastră de organizare, noi verificăm constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor în vigoare. Din punctul acesta de vedere, vă rog să constataţi că ordonanţa 13 a fost abrogată şi, din acest punct de vedere, noi nu putem constata admisibilitatea sesizării, dacă ordonanţa a întrunit condiţiile de extraordinar, de oportunitate, nici pe fond, nici pe modalitatea extrinsecă de control. În aceste condiţii, cu majoritate de voturi, am luat decizia respingerii sesizării ca devenită indamisibilă”, a afirmat Valer Dorneanu.

”Acum pornim de la realitatea că OUG 13 nu există”, a mai spus preşedintele CCR.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Comisar‑șef arestat de DNA după ce a cerut 50.000 lei pentru a interveni într-un dosar de evaziune

Comisarul‑șef Cătălin Gheorghe Sârbu, din cadrul Poliției Sectorului 3, a fost arestat de …