Acasa Eveniment Prognoza meteo pentru weekend

Prognoza meteo pentru weekend

4 min read
0
0
403

Potrivit ANM, vremea se va menţine rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în estul şi sudul ţãrii. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în sud-est, dar numai cu totul izolat vor mai fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 9…10 grade, izolat, în est şi 16…17 grade în vest. În zonele joase de relief, pe arii restrânse, va fi ceaţa dimineaţa.

La munte, valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări, noaptea, în zonele înalte din Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali, unde trecător va spulbera zăpada. La amiază, vor fi 9 grade la Păltiniș, 8 la Predeal și la Semenic, 7 la Sinaia Cota 1500, 12 la Arieșeni și 3 grade pe Vf. Toaca din masivul Ceahlău.

Sâmbătă, vremea se va menţine rece în regiunile extracarpatice, chiar deosebit de rece în Moldova, iar în rest valorile termice, în creştere faţă de vineri, vor fi apropiate de normele perioadei. Temperaturile maxime vor avea valori de la 6…7 grade în nordul Moldovei, până la 21…22 de grade în Dealurile de Vest. Înnorările se vor accentua treptat și, mai ales după-amiaza, va ploua local în jumătatea de nord a țării și izolat în sud. Trecător, în zona de munte, precipitaţiile pot fi mixte. În Carpaţii Orientali, mai ales în grupele nordice, cantităţile de apă pot depăşi 15 l/mp. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului și în zona montană înaltă. În zonele joase de relief local, dimineața se va semnala ceaţă, iar în Moldova și Transilvania și izolat în Subcarpații Getici se va produce brumă.

Duminică, vremea va fi închisă și rece în cea mai mare parte a ţării, chiar deosebit de rece în est, sud şi centru, in special în Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade la Suceava și în jurul a 18 grade la Timișoara și Arad. Temporar va ploua în toate regiunile, iar în zona de munte, mai ales la altitudini mari, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va avea unele intensificări, mai ales în sud şi în zona de munte. Dimineața, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă.

vremea-weekend

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

În aceasta seara crimă șocantă în cartierul Nuci din Ploiesti: Un bărbat înjunghiat mortal în urma unei dispute

Un incident de o gravitate extremă a avut loc în aceasta seara cartierul Nuci din Ploiești…