Acasa Justiție Ploieșteancă arestată pentru proxenetism

Ploieșteancă arestată pentru proxenetism

2 min read
0
0
607

În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal în care, la data de 11 aprilie a.c., polițiștii investigații criminale din Ploiești au efectuat șase percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de proxenetism, anchetatorii au depistat o ploieșteancă față de care, la data de 21 aprilie, a fost pusă în mișcare acțiunea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.

În fapt, se pare că aceasta, în perioada august 2016 – aprilie 2017, ar fi facilitat practicarea prostituției de către trei femei, pe teritoriul statului francez, prin aceea că ar fi asigurat publicitatea serviciilor oferite de acestea, în mediul online, ar fi asigurat transportul clienților la cele trei prostituate și ar fi efectuat transferul de banii obținuți de la clienți către diverși bărbați din România, cercetați în prezent pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Persoana în cauză a fost prezentată Judecătoriei Ploiești, judecătorul de drepturi și libertăți a emițând mandat de arestare preventivă pe numele acesteia, pentru 30 de zile.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Șef al poliției economice din Bacău, în arest la domiciliu după un flagrant de corupție de 1.000 de lei

Un nou caz de corupție zguduie structurile de aplicare a legii din România, după ce șeful …