EvenimentPeste 200 de arme şi aproape 9.000 de unităţi de muniţie ridicate pentru cercetări By RedactiaPosted on 31/01/20181 min read0 0 730 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr În urma unui ontrol al poliţiştilor la un armurier din Ploieşti, peste 200 de arme şi aproape 9.000 de unităţi de muniţie au fost ridicate pentru cercetări.Poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat un control la o societate comercială din municipiul Ploieşti, pentru verificarea îndeplinirii măsurii complementare de introducere a armelor şi muniţiilor la un armurier autorizat. În prezenţa administratorului societăţii, s-a constatat faptul că erau deţinute, fără drept, arme şi muniţii supuse autorizării. Pentru acest motiv, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi au procedat la inventarierea şi ridicarea în vederea continuării cercetărilor a unui număr de 213 arme letale şi neletale supuse autorizării şi a unui număr de 8.638 unităţi de muniţie de diferite tipuri, mărci şi calibre.
Hotelul Rotaru din Ploiești a revenit în circuit! De la clădire abandonată la centru de cazare pentru muncitori și personal pe termen lung
Scandal în Ministerul Justiției! Ordinul pentru gradele de chestor din Poliția Penitenciară ar fi „cu dedicație”. FSANP cere intervenția urgentă a ministrului Predoiu!