OpiniiMIZERIA – UN EXCITANT ÎMPUȚIT RedactiaPosted on 03/06/20197 min read0 0 658 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Nebunia este că am falimentat cu brio 29 de ani ai tranziției ROȘII. Plecarea, în masă, a valorilor a lăsat azi un sistem fără nicio șansă, un viitor incert. Migrația actuală este dureroasă și oferă un viitor incert societății românești.Priviți efectele teribile și întunecate a acestei instituții de ghetou. Acum, generațiile care s-au vândut și au acceptat sistemul roșu, sunt obligate să facă un pas înapoi și să nu se implice în schimbările care vor veni.Eșecul acestor generații trebuie recunoscut. Iar cei din decembrie 89 pot doar sfătui și încuraja, prin dovezi, catastrofele ciumei roșii și mentalitatea acestei haite de hiene lacome ce au creat o regie ordinară.În acest moment, au construit un sistem corupt care se hranește din aceeași troacă mizerabilă. Azi, trebuie să ne unim și să distrugem acest sistem dement și mizerabil. Pentru vinovați și penali există pedepse. Dar o țară condusă de hoți este posibilă numai din cauza prostiei și subculturii, neîțelegându-se că drepturile nu pot fi încălcate de aceste nulități care sfâșie și vând cu nerușinare societatea românească, pe care o consideră nepregatită sistemului impus.Aceste hiene roșii nu ling decât ghearele umbrelor care dăruiesc recompense pe care societatea le vede. Trebuie să respingem sloganul acestor șobolani, căci altfel am trăit degeaba.Acești hoți vor doar să domine și să stăpânească România. Vor să îmulțescă ce au furat și o fac folosind tavălugul fără oprire, chiar la vedere.Din cauza ignoranței și comodității, societatea va deveni inertă și credulă, ceea ce va ușura ronțăiala acestor hiene. Vom deveni o turmă, fără principii și fără criterii de valoare.Se poate vedea clar, azi, acest procent care acceptă și chiar dorește să fie condus, dominat și educat de nulitățile puterii ce se exprimă prin: NOI ȘI VOI.„Noi” suntem ceilalți care ne hrănim din sărăcia voastră și chiar ne veți darui totul pentru o bucată de pâine uscată, sistemul nostru va menține sărăcia și ignoranța obișnuindu-vă să ramâneți acolo unde v-am programat, în prăpastia sărăciei, iar cei care vor să evadeze vor fi anihilați. Noi, hienele, vă vom menține nivelul de confuzie și derută a LEGII ROȘII ce va impune societății să devină un lot de marfă ieftină, considerată sclavă, obligând-o să accepte manipularea creată de acest sistem roșu care va influența comportamentul celor manipulați în favoarea ciumei roșii.Vom deveni niște înapoiați sociali ce vor lăsa ca moștenire doar decadența.Priviți realitatea șocantă care se întâmplă în acest moment. Deziluzia e la ordinea zilei, condusă de maimuța roșie penală și oarbă, care din slugarnic cocoșat s-a agățat de putere cu ajutorul haitei împuțite ce produce atrocități la ordinea zilei. Aceștia sunt baza maimuței roșii penale care distruge societatea de azi a României, niste falși intelectuali cu diplome măsluite.Aceștia fac parte din turnătorii epocii de aur. Sunt uneltele care lucrează și azi, fără să plătească crimele din trecut sau pe cele de azi.Netrezirea va obliga românii să accepte o proiecție alb-negru cu încetinitorul, regizat de aceste maimuțe roșii mizerabile care nu conține NIMIC.OAMENI BUNI, TREZIȚI-VĂ SI VOTAȚI MEREU CONTRA CIUMEI ROȘII, DACĂ DORIȚI UN VIITOR REAL. IEȘIȚI LA VOT ÎN NUMĂR MARE ȘI VOTAȚI ÎMPOTRIVA CIUMEI ROȘII! TREZIȚI-VĂ, ROMÂNI, ȘI OFERIȚI COPIILOR UN VIITOR REAL. JOS CU CIUMA ROȘIE!SAVU TONI
De la dizabilitate la abilitate! Ploieștiul inaugurează un centru de zi modern, destinat adulților cu dizabilități