PoliticăMâine, ploieștenii sunt invitați la un ceai fierbinte în fața sediului Partidului Neoliberal, din Ploiești By RedactiaPosted on 30/11/20183 min read0 0 578 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr O delegație a Partidului Neoliberal – filiala Prahova va participa la evenimentele organizate cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la Ploiești, prilej cu care va depune o coroană de flori cu mesajul „CINSTE EROILOR ROMÂNIEI!”. Ziua de 1 decembrie 2018 marchează împlinirea a 100 de ani de la Unirea principatelor Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, eveniment care a avut loc la 1 decembrie 1918, un simbol istoric al unităţii de neam şi credinţă. Ploieștenii sunt invitați la un ceai fierbinte în fața sediului Partidului Neoliberal, din Ploiești, str. Vasile Lupu (lângă Camera de Comerț și Industrie), începând cu ora 11.00. La Mulți Ani, România, La Mulți Ani, Români!Vă reamintim că, începând cu ora 09.30, se va derula ceremonialul de instalare a Gărzii, la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” şi ulterior cel de realizare a dispozitivului. Sosirea persoanelor oficiale (oficialităţi locale, veterani de război, parlamentari de Prahova, cadre militare active, în rezervă şi retragere) va avea loc începând cu ora 11.00, când se va intona Imnul Naţional al României de către soliştii Orchestrei populare a Filarmonicii „Paul Constantinescu”: Violeta Barac, Adriana Deaconu, Gelu Voicu şi Traian Frâncu. Ulterior, de la ora 11.15 se va oficia o ceremonie religioasă. În intervalul orar, 11.35-12.00, oficialităţile locale vor susţine alocuţiuni, ce vor fi urmate de depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori, la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul”. Solemna şi tradiţionala paradă militară se va desfăşura începând cu ora 13.00, când trupele însoţite de tehnica militară vor defila, conform planului stabilit de Comenduirea Garnizoanei Militare.Partidul Neoliberal – Filiala Prahova