JustițieEXCLUSIV: Un magistrat care a judecat pe unul dintre artizan(al)ii finanțatori ai FC Petrolul a demisionat By RedactiaPosted on 06/10/20166 min read0 0 637 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr e9fe1e33-35e0-45ef-abb5-f9f8465ca0f0 Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 5 octombrie, decretul privind eliberarea din funcția de judecător al Tribunalului Prahova a doamnei Alina Cristina Savu prin demisie.Alina Cristina Savu a fost delegată în funcţia de Preşedinte al Secţiei Penale din cadrul Tribunalului Prahova după ce Dumitru Rebegea a fost suspendat atât din respectiva funcţie de conducere, cât şi din funcţia de judecător, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, începând cu data de 5.11.2009.Alina Cristina Savu este absolventă a Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2003, și a activat în cadrul Tribunalului Prahova din data de 1.12.2008, ca urmare a promovării de la Judecătoria Ploieşti unde își desfăşurase anterior activitatea.Alina Cristina Savu a făcut parte din cei trei judecători ai completului de recurs, alături de Dumitru Rebegea și Petre-Adrian Podea, în dosarul privind eliberarea lui „Austrianu”, caz mediatizat, în urma căruia Rebegea ar fi primit mită. La vremea respectivă, Alina-Cristina Savu, a povestit procurorilor că Dumitru Rebegea a fost nemulţumit că ea a avut o opinie separată şi că nu a dorit să-l elibereze pe interlop. „M-a întrebat dacă am citit bine dosarul, iar după ce eu i-am răspuns afirmativ, a adăugat că nişte martori au revenit asupra declaraţiilor anterioare date în dosar şi care erau în sensul susţinerii învinuirilor formulate faţă de inculpatul Sandu Zamfir. După ce i-am spus lui Dumitru Rebegea că voi face opinie separată, acesta a afirmat că este de mulţi ani judecător şi că nu i s-a întâmplat până acum ca un membru al completului în care a intrat să facă un asemenea lucru, adăugând că poate de acum încolo să facă şi el opinie separată în anumite dosare”, a explicat judecătoarea Sava. Ea a mai declarat că Dumitru Rebegea era într-o stare de nervozitate când s-a discutat recursul lui Sandu Zamfir.Fostul şef al Secţiei Penale de la Tribunalul Prahova, Dumitru Rebegea, împărţea şpaga cu avocata Viorica Iosefina Pilică, pe care o alinta „Vivi” şi căreia îi făcea în mod repetat avansuri. Avocata şi magistratul, ambii căsătoriţi de mai mulţi ani , au trăit o aventură începută cu vorbe de alint şi sfârşită după gratii. La vremea respectivă, judecătorul a negat săvârşirea faptelor de corupţie, dar avocata a recunoscut „afacerea” în faţa procurorilor DNA. Avocata a primit 25.000 de euro de la soţia interlopului Zamfir Sandu. Judecătorul Rebegea şi-a luat partea sa, 21.000 de euro, iar 4.000 de euro i-a lăsat avocatei. Similar, „Vivi” a primit 20.000 de euro pentru eliberarea lui Florin Pârjol, zis Ghenosu, dar l-a minţit pe judecător că nu a luat decât 17.000 de euro. Totuși, Dumitru Rebegea i-a dat „partea” în cuantum de 8.000 de euro.Alina Cristina Savu este cea care a decis arestarea preventivă a lui Florian Walter, patronul Universităţii Cluj şi al societăţii de colectare a gunoaielor Romprest, întrucât procurorii DIICOT Ploieşti au dispus urmărirea penală pentru constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare a banilor, dar şi alte infracţiuni pe 25 februarie 2015.