Acasa Justiție Dosarul Ghiţă – Bădescu, amânat

Dosarul Ghiţă – Bădescu, amânat

5 min read
0
0
13

Instanţa supremă a amânat, luni, pentru 7 octombrie, dosarul în care sunt judecaţi fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul primar al municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, motivul fiind că nu a fost publicată de către Curtea Constituţională motivarea deciziei privind completurile specializate.

La termenul de luni al procesului, judecătorii ar fi trebui să audieze un martor adus cu mandat, însă instanţa a ridicat din oficiu o excepţie în legătură cu aplicarea deciziei CCR privind completurile specializate pe corupţie.

Practic, judecătorii aşteaptă ca CCR să publice motivarea, pentru a vedea cum se aplică decizia privind rejudecarea dosarelor în care completurile de 3 au dat soluţii înainte de ianuarie 2019.

În acest dosar, fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat în primă instanţă, în septembrie 2017, de un complet de 3 judecători de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. În acelaşi dosar, instanţa a dispus şi achitarea fostului primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu pentru luare de mită şi abuz în serviciu, având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de către DNA.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiţă, a acordat ilegal clubului CSU Asesoft Ploieşti – controlat de Ghiţă – o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei. Finanţarea a avut loc în contextul unei selecţii de proiecte privind programul ‘Promovarea sportului de performanţă’, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti.

„Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpaţi”, susţinea DNA.

Conform procurorilor, Sebastian Ghiţă a disimulat, în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, adevărata natură a provenienţei imobilului, prin efectuarea unor plăţi reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.

Ulterior, fostul primar al Ploieştiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiţă, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

„Imperialul” lui Beethoven din nou, azi, la Ploiești

“Imperialul” lui Ludwig van Beethoven (Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. …