JustițieDNA efectuează un control la Serviciul Teritorial Ploieşti, fiind vizate dosarele familiei Cosma, dar şi măsurile dispuse de Lucian Onea în cadrul acestora By RedactiaPosted on 27/07/20186 min read0 0 596 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Procurorul-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Anca Jurma, a dispus, joi, efectuarea unui control la Serviciul Teritorial Ploieşti, după ce Parchectul General a anunţat că-l cercetează pe fostul conducător al instituţţiei, Lucian Onea. Sunt vizate toate dosarele în care sunt implicaţi membrii familiei Cosma, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova – Mircea Cosma, deputatul Andreea Cosma şi fratele acesteia, Vlad, dar şi măsurile dispuse în aceastea de fostul procuror-şef Onea, după data de 18 mai 2018.DNA a precizat, joi, într-un comunicat de presă, că „luând în considerare comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din data de 25 iulie 2018, referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de domnul Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul şef al DNA, doamna Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la Serviciul teritorial Ploieşti”.Controlul are ca obiect ”situaţia dosarelor şi lucrărilor care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploieşti, stadiul urmăririi penale sau al soluţionării acestor dosare/lucrări şi procurorii desemnaţi cu soluţionarea lor”.De asemenea, se urmăreşte ”verificarea actelor şi măsurilor procesuale dispuse de domnul procuror Onea Lucian Gabriel în dosarele şi lucrările care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploieşti, după data de 21.05.2018”.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a transmis miercuri că procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul procuror Onea Lucian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.COMUNICATCa răspuns la o serie de solicitări formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Luând în considerare comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din data de 25 iulie 2018, referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale față de domnul Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul Serviciului teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, ale art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară a Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1643/C/2015 și ale dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, coroborate cu dispozițiile art. 85 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, Procurorul șef al DNA, doamna Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la Serviciul teritorial Ploiești, având ca obiect: 1. situația dosarelor și lucrărilor care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul teritorial Ploiești, stadiul urmăririi penale sau al soluționării acestor dosare/lucrări și procurorii desemnați cu soluționarea lor; 2. verificarea actelor și măsurilor procesuale dispuse de domnul procuror Onea Lucian Gabriel în dosarele și lucrările care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploiești, după data de 21.05.2018.BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Când tratamentul medical devine forțat. Cazul Cheloo și întrebarea pe care nu o pune nimeni: cât de legal a fost?