EvenimentDelapidare și neglijență în serviciu constatate de polițiști la o unitate bancară RedactiaPosted on 08/06/20172 min read0 0 693 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr O unitate bancară din județul Prahova a fost delapidată de aproximativ 300.000 de euro de o casieră care și-a însușit banii, în condițiile în care colega acesteia nu a participat efectiv la verificarea numerarului și închiderile de casă.Potrivit buletinului de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cercetări într-un dosar penal care a vizat două femei bănuite de săvârșirea infracțiunilor de delapidare și neglijență în serviciu.„Din cercetările polițiștilor au rezultat indicii că una dintre femei, în calitate de casier al unei unități bancare, și-ar fi însușit din numerarul existent în casieria unității, respectiv tezaur, sumele de 999.951,99 RON și 66.499,90 euro, profitând de faptul că cealaltă nu ar fi participat efectiv la verificarea numerarului și la închiderile de casă, aceasta din urmă încălcându-și astfel atribuțiunile de serviciu privind monitorizarea și închiderea casieriei”, se arată în documentul citat.Dosarul a fost înaintat unității de parchet competente, cu propunere de emitere a rechizitoriului și sesizare a instanței.
Administrația Polițeanu demolează abuzul de 20 de Ani! „Desființarea barierei ilegale pe cale administrativă” a intrat în vigoare! Asociația va achita contravaloarea lucrărilor!
Muzeul de Sculptură Monumentală în Aer Liber de la Ploiești va purta numele sculptorului Gheorghe Coman
Patron de presă, trecut inițial pe lista de pasageri a unui zbor privat București–Mykonos, alături de Vlad Cosma și Ștefan Nanu