EvenimentConcursul de Eleganță, Sinaia 2017: 32 de Bătrâne Doamne rafinate vor putea fi admirate la Castelul Peleș By RedactiaPosted on 20/06/20174 min read0 0 729 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Dacă ești pasionat de mașini clasice, nu uita de Concursul de Eleganță Sinaia 2017, un eveniment care va avea loc pe 24 iunie, în zona Peleș. Un număr de 32 de „doamne” elegante s-au înscris în acest an, iar BMW Classic vine cu surprize.Sâmbătă, 24 iunie, are loc Concursul de Eleganță Sinaia, eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al M.S. Regele Mihai I al României. Competiția beneficiază de un cadru special: Domeniul Regal Peleş şi castelul pentru prezentare şi paradă și Casinoul Sinaia pentru festivitatea de premiere.Concursul de Elganță Sinaia a fost organizat pentru prima dată de Automobil Clubul Regal Român și a avut două ediții inițiale: 1934 și 1935. În era modernă, organizarea a fost preluată de Retromobil Club România, iar anul acesta a fost încadrat ca eveniment de categoria A în calendarul Federaţiei Internaţionale de Automobile de Epocă (FIVA).În acest an, s-au înscris 32 de automobile în șase categorii, cu reprezentanți din patru țări: România, Bulgaria, Ungaria și Marea Britanie. Un model extrem de interesant care va putea fi admirat este Ego 4/14 din 1924, unul dintre cele două exemplare existente la nivel mondial. Țiriac Collection va prezenta un Cadillac Series 90, una dintre puținele limuzine de serie care integrează un motor cu 16 cilindri.Alte modele spectaculoase înscrise în concurs sunt Porsche 356 Cabriolet, Jaguar E Type și Citroen DS 21 Cabriolet Chapron. În plus, ediția din acest an beneficiază de participarea internațională BMW Classic.Nemții aduc la Sinaia prima generație BMW Seria 7 (E23), un exemplar BMW Seria 7 750i (E38) și un BMW Z1. Nu va lipsi legendarul BMW 328 Mille Miglia Roadster. Trei exemplare au fost produse, iar, în 1940, unul dintre acestea a concurat în Marele Premiu al orașului Brașov. (foto)Concursul de Eleganță Sinaia este deschis gratuit publicului larg, iar fanii care doresc să afle informații consistente despre modelele expuse pot participa la unul dintre cele două tururi ghidate (orele 10:00 și 14:00).Progamul evenimentului:– 10:00 – 17:00. Automobilele sunt prezente pe Domeniul Regal Peleș: Castelul Peleș, Castelul Pelișor, Vila Economat.– 10:00, 14:00. Tururi ghidate de prezentare cu start de la Terasa Tunuri, Vila Economat– 12:00 – 13:00. Prezentarea oficială a automobilelor, Castelul Peleș.– 18:00 – 19:00. Parada automobilelor de epocă și prezentarea în centrul orașului.– 19:00 – 20:00. Festivitatea de premiere, Casino Sinaia.
ȘANTAJ ȘI FALS ÎN PARLAMENT? Decizie explozivă a PSD și AUR pentru salvarea moțiunii împotriva Guvernului Bolojan!
Ploieșteanul Richard Ovidiu Oghinciuc scrie istorie la Antalya. Performanță perfectă la Campionatul Mondial de Kempo