Acasa Eveniment Bărbat suspect de infarct, recuperat din Masivul Bucegi

Bărbat suspect de infarct, recuperat din Masivul Bucegi

3 min read
0
0
617

Un bărbat de 51 de ani, angajat al releului de la Coștila, din Masivul Bucegi, a fost recuperat de pe munte după o operațiune extrem de dificilă care a durat zece ore, în condițiile în care vântul bătea cu putere, iar zăpada depășește, pe alocuri, un metru. Bărbatul a fost predat unui echipaj medical.

Potrivit datelor furnizate, miercuri, de șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, dar și de reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova, un angajat al releului Coștila a avut, marți seară, nevoie de îngrijiri medicale, el prezentând dureri în piept, fiind suspect de infarct.

Pentru recuperarea acestuia de pe munte și predarea lui unui echipaj medical au intervenit salvamontiști, jandarmi montani, pompieri, dar și un angajat al telecabinei Bușteni, acțiunea fiind catalogată drept una „extrem de dificilă și dramatică”, ea durând zece ore.

Intervenția s-a desfășurat pe întuneric, iar pe munte vântul bătea cu putere, zăpada depășind un metru.

Haiduc a explicat că, inițial, pe munte s-a plecat cu o șenilată de la ISU care l-a preluat pe bărbat, plecând apoi spre Piatra Arsă, șenilata rămânând blocată în zăpadă în apropiere de Șaua Dichiului.

În aceste condiții, a fost chemat la fața locului un ratrack de la domeniul schiabil Sinaia care i-a preluat pe toți cei aflați la intervenție, bărbatul fiind predat în jurul orei 05,00 unui echipaj medical.

Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Mădălin Ipatie, a declarat, pentru AGERPRES, că o ambulanță a preluat un bărbat de 51 de ani care prezenta durere în piept, fiind suspect de infarct, pacientul fiind, la acel moment, conștient și stabil hemodinamic.

Bărbatul a fost dus la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Sinaia, a precizat Ipatie.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli Un inci…