Acasa Social Atenție, șoferi: noi motive pentru ridicarea mașinilor

Atenție, șoferi: noi motive pentru ridicarea mașinilor

5 min read
0
0
420

Toate maşinile parcate pe domeniul public şi cu inspecţia tehnică expirată, precum şi cele neasigurate sau pentru care nu au fost achitate taxe şi impozite ar putea fi ridicate de primării după doar două luni de la data la care au fost găsite şi considerate astfel abandonate, în loc de un an, cât prevede acum legea. Modificările vor intra în dezbaterea Parlamentului în această toamnă, scrie Profit.ro.

Conform noilor măsuri propuse, va fi scurtat de la un an la 60 de zile termenul pentru care un vehicul aflat pe domeniul public sau privat poate fi considerat abandonat.

În marile oraşe, întâlnim adesea depozitate pe domeniul public rulote şi remorci, perioade lungi de timp de 6 luni – 1 an, perioade în care aceste vehicule nu sunt utilizate de proprietari potrivit destinaţiei. Menţinerea termenului de un an duce la prelungirea duratei în care domeniul public primeşte o altă destinaţie decât cea legală. Acceptarea unei soluţii contrare ar conduce la concluzia că aceste terenuri (chiar dacă sunt locuri de parcare de sau parcări publice gratuite), destinate circulaţiei publice şi staţionarii vehiculelor funcţionale, să se transforme într-un spaţiu în care persoane private, invocând diferite situaţii individuale, să depoziteze bunuri proprietate privată, cu afectarea dreptului de proprietate a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce este inadmisibil”, argumentează autorii proiectului de lege.

Proiectul extinde, în acest context, şi categoria vehiculelor abandonate, care va cuprinde: toate vehiculele parcate pe domeniul public al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, precum şi cele neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie sau cele pentru care proprietarul nu a achitat taxele şi impozitele prevăzute de lege.

În prezent, pentru identificarea proprietarului sau a deţinătorului legal al vehiculului fără stăpân sau abandonat, primarul aduce la cunoştinţă publică caracteristicile tehnice ale vehiculului şi locul de unde acesta a fost ridicat, prin anunţ într-un cotidian local, în termen de 5 zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare.

Conform noilor prevederi, primarul va trebui să anunţe locul de identificare a autovehicului, înainte de a fi demarate procedurile de ridicare.

Parlamentarii propun, de asemenea, reducerea de la 10 zile la 5 zile a termenului în care, după primirea somaţiei de la primărie, proprietarul trebuie să ridice autovehiculul abandonat, în caz contrar acesta trecând în proprietatea primăriei.

Autorii proiectului de lege vor să se asigure că proprietariul unui vehicul abandonat nu îl va muta doar pe un alt spaţiu public şi prevăd ca simpla mutare să nu întrerupă termenele şi procedurile specifice pentru o maşină abandonată.

Proprietarul va putea să nu ridice autovehiculul, în urma somaţiei primăriei, doar dacă îl aduce în stare proprie de funcţionare pe drumurile publice. În acest sens, proprietarul va trebui să prezinte dovada că maşina corespunde din punct de vedere tehnic, având inspecţia tehnică periodică în termen de valabilitate, şi că este asigurat, cu toate taxele şi impozitele achitate la zi.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

TikTok: De la distracție la generatoare de stres! De la Pământul plat la bomba atomica, de la Șosoaca la extratereștri 

TikTok, cunoscută inițial pentru videoclipurile sale scurte și captivante, a evoluat într-…