EvenimentAlți 4 șoferi depistați pe DN 1 cu viteze de peste 150 km/h, în zona Bănești By RedactiaPosted on 02/02/20172 min read0 0 590 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale (37 pentru depășirea vitezei legale, 16 pentru abaterile pietonilor etc.), în valoare totală de 29.405 lei, iar, ca măsuri complementare, au fost reținute nouă permise de conducere.Exemplu:Acționând pe DN 1, în afara localității Bănești, pentru prevenirea vitezei nelegale, polițiștii rutieri au surprins cu aparatele radar patru persoane conducând autovehicule cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.Astfel, trei dintre aceștia au fost înregistrați circulând cu viteze între 151 și 153 km/h, un al patrulea rulând, în momentul depistării cu aparatul radar, cu 160 km/h. De asemenea, în localitatea Bănești, polițiștii au depistat un alt șofer care nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea părții carosabile prin loc special amenajat.Cei patru au fost sancționați contravențional potrivit legii, fiindu-le, totodată, reținute permisele în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.