JustițieAcuzat de infracțiuni contra umanității în dosarul „Mineriada”, Ion Iliescu riscă închisoarea pe viață – VIDEO By RedactiaPosted on 23/12/201628 min read0 0 439 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Procurorii militari au decis, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane față de fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.De asemenea, au fost puși sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei, „fapte ce constituie şapte acte materiale ale infracţiunii”, a spus procurorul Marian Lazăr.De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, „fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii”.În dosarul Mineriadei a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil Dumitrecu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazemir Benedict Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”.De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.În aceeaşi cauză, procurorii militari efectuează în continuare urmărirea penală faţă de alţi 18 suspecţi, tot pentru infracţiuni de crime împotriva umanităţii.Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat, în 5 februarie 2015, rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, iar o lună mai târziu, instanţa supremă a confirmat decizia procurorilor militari de redeschidere a cauzei.Decizia de redeschidere a dosarului, după 25 de ani de la Mineriadă, venea după mai multe hotărâri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de despăgubire a victimelor, dar şi după o decizie din 17 septembrie 2014 a CEDO prin care România a fost obligată să continue investigaţiile şi să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.Procurorul militar Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul Mineriadei, a declarat într-o intervenție televizată după anunțul Parchetului militar de pe lângă ICCJ, că Ion Iliescu riscă închisoarea pe viață, informează realitatea.net.„Acuzațiile sunt corecte, soluții de neîncepere a urmăririi penale s-au mai dat în istoria acestui dosar, în 1995, si apoi redeschis pe același motiv. În anul 2000 de asemenea a fost redeschis si apoi închis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este a treia oară când se redeschide acest dosar pentru crime împotriva umanității. Victimele căzute în timpul Mineriadei sunt victime căzute sub puterea adversarului politic. (…)Pentru acest tip de infracțiune se dă închisoare pe viață”, a spus Dan Voinea.Cronologie Piaţa UniversităţiiPe 13 iunie 1990, seara, trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Valea Jiului către Bucureşti. 10.000 oameni în salopete, murdari, cu bâte şi topoare, ajungeau a doua zi dimineaţa în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite în Piaţa Universităţii, scena unor confruntări violente cu o zi înainte, după ce câteva zeci de protestari au fost evacuaţi cu forţa. Cu o forţă uriaşă de represiune la dispoziţie, susţinută de o campanie de propagandă bine structurată, puterea de la acea vreme, în frunte cu Ion Iliescu, dorea să pună capăt cu orice preţ, unui fenomen care a însemnat, în fapt, manifestul despărţirii definitive de comunism: Piaţa Universităţii.22 aprilie. În Bucureşti are loc un miting al PNŢCD, în Piaţa Aviatorilor. O parte dintre manifestanţi pleacă spre Televiziune, iar pe Calea Dorobanţilor, un ghiveci aruncat de la balcon răneşte grav o femeie. Manifestanţii pleacă spre Piaţa Universităţii pe care o ocupă.Maşina de propagandă începe să fie pusă în mişcare. La TVR, şefii Poliţiei prezintă manifestarea care un pericol real pentru populaţia Bucureştiului, serviciile de urgenţă şi asigurare a aprovizionării cu alimente de strictă necesitate fiind împiedicate.24 aprilie. În dimineaţa zilei, poliţia intervine în forţă pentru pentru degajarea Pieţei. Mulţi dintre manifestanţi sunt arestaţi. Televiziunea Română transmite că huliganii care au ocupat piaţa au vandalizat maşinile din trafic şi au agresat şoferii. Liga Studenţilor condusă de Marian Munteanu se alătură protestatarilor, declarând Piaţa Universităţii, Zona Liberă de Neocomunism. Balconul Facultăţii de Geografie este deschis, devenind pentru următoarele luni tribuna manifestanţilor.25 aprilie. Aproape 30.000 de persoane participă la manifestaţia din Piaţa Universităţii. Protestatarilor li de alătură personaje importante ale societăţii civile: Lucian Pintilie, Stelian Tănase, Radu Filipescu. Numărul acestora creşte pe perioada protestului maraton, din balconul Pieţei Universităţii vorbind Victor Rebengiuc, Nae Caranfil, Ioan Alexandru, Dragoş Pâslaru, Ana Blandiana, Doinea Cornea, Petru Creţia, Constantin Ticu Dumitrescu, Ovidiu Iuliu Moldovan şi mulţi alţii.26 aprilie Apare Declaraţia manifestanţilor din Piaţa Universităţii, în care se susţine aplicarea Punctului 8 de la Timişoara. Ion Iliescu le pune manifestanţilor eticheta de golan.3 mai Eugen Ionescu se declară Academician golan. „Cred că tinerii din Piata Universităţii, cu Marian Munteanu în frunte, sunt adevăratii eroi. Au vrut libertate si o vor încă, au vrut sinceritate. N-au spus decât adevărul. Ei sunt, cum zice francezul, «en quete de la liberté», în căutarea libertătii si au s-o găsească. Eu sunt alături de ei. Am spus de multe ori că uitasem de România de-atâta vreme de când sunt aici; acum însă mi-am recâstigat o inimă de român… Acolo, în România, n-au «jucat», acolo oamenii au trăit si au murit. Şi mai ştiu că în Piaţă nu s-a propagat violenţa, ci dimpotrivă. Marian Munteanu a cerut discuţii libere, adevăr”, spunea ulterior Eugen Ionesco.20 mai Au loc primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale după căderea comunismului. FSN obţine 66,31% voturi la Adunarea deputaţilor şi 67,02% voturi la Senat. Ion Iliescu câştigă prezidenţialele cu 85,07%.27 mai Liga Studenţilor, Asociaţia „21 Decembrie”, Grupul Independent pentru Democraţie decid retragerea din Piaţa Universităţii. Consiliul Naţional pentru Alianţa Poporului, Asociaţia „16-21 Decembrie” hotărăsc continuarea manifestaţiei.30 mai Se încearcă degajarea Pieţei Universităţii. Demersul eşuează.11 iunie Are loc o întâlnire între secretarul general al Guvernului, Sever Georgescu, şi manifestanţii din Piaţa Universităţii în care aceştia cer insistent înfiinţarea unui post TV independent.În noaptea de 11-12 iunie are loc la Palatul Victoria o şedinţă în care se hotărăşte intervenţia forţelor de ordine în Piaţa Universităţii. „Pe 11 iunie la guvern am decis să procedăm în conformitate cu cererea imperativă formulată de Procurorul General al Republicii, Gheorghe Robu, ca după desfăşurarea primelor alegeri libere, democratice, în România, să restabilim normalitatea, a traficului în primul rând, normalitatea în Piaţa Universităţii. Asta a fost decizia Guvernului pe care mi-am asumat-o şi mi-o asum în continuare. Aveam o bază legală completă, aveam o situaţie politică clară, partidele din opoziţie nu mai participau la ce se întâmpla în Piaţa Universităţii, care devenise un fel de curte a miracolelor, şi am hotărât organizarea, cu forţele de ordine de care dispuneam pentru a se depresura Piaţa Universităţii şi a se restabili normalitatea”, spune fostul premier Petre Roman, care admite că intervenţia a fost „neprofesionistă”.12 iunie La Scroviştea, în prezenţa fostului preşedinte Ion Iliescu are loc o întâlnire în care se pune la punct un plan de reprimare a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, inclusiv venirea minerilor, susţine generalul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei.„Preşedintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviştea, la care a participat ministrul de interne Chiţac, şeful poliţiei de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu şi au stabilit în concret cum trebuie atacaţi manifestanţii din Piaţa Universităţii. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână şi acolo erau trecute atribuţii pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în Bucureşti a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri. Atunci s-a decis, nu doar venirea minerilor pentru că au venit şi muncitori”, susţine Dan Voinea.13 iunie În dimineaţa zilei, poliţia intervine brutal şi evacuează manifestanţii rămaşi în Piaţa Universităţii. În jurul prânzului muncitorii de la IMGB sunt şi ei implicaţi în operaţiunea Poliţie. Mii de oameni ies în stradă în semn de protest faţă de intervenţia brutală a forţelor de ordine. Liga Studenţilor revine în Piaţă şi se redeschide balconul. Se cere să nu se acţioneze cu violenţă şi să nu se răspundă provocărilor. Într-o serie de înregistrări din acea zi, reiese planul pe care autorităţile îl aveau astfel încât să-şi justifice ulterior intervenţia în forţă.Discuţie geneneralul Diamandescu, şef al Poliţiei, şi Ministrul de Interne, Mihai Chiţac:– „52 pentru 53.”– „Da, aud 52.”– „Două atacuri succesive. Aruncă cu pietre, ne mutilăm aparatul şi un nou autobuz e distrus. Ăsta a fost sprijinul dat de azi dimineaţă până acuma.”– „Şi să ştiţi că nu mai vine. La „23 August” au zis că sindicatele n-au fost de acord să trimită.”– „Vă rog să-l informaţi-l pe domnul preşedinte. Dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înţelegerea! Vă rog să informaţi.” (sursa: Europa Liberă)După amiază sediul Poliţiei, Minsterului de Interne şi SRI sunt atacate. Seara este atacat şi sediul Televiziunii, iar emisia este întreruptă. Totul a fost dirijat de structuri ale abia înfiinţatului SRI, din care făceau parte cadre ale fostei Securităţi. „S-a venit la mine în birou la etajul 11 şi am fost ameninţat că voi fi aruncat, dacă nu merg cu acel grup, care era un grup… Nu ştiu (cine erau – n.r). După aceea am fost invitat de la Armată şi de la Poliţie, să merg şi să recunosc pe cineva în beciurile Televiziunii. Nu am mai văzut pe absolut nimeni. Însă a doua zi, în 14, redacţia maghiară m-a invitat să văd ce filmaseră ei. Şi atunci am văzut un grup bine organizat, cu ciomege, cu bâte, care intra în marş militar aproape în Televiziune şi care s-au dus direct la locul unde era emisiunea pentru canalul 1, nu-i interesa 2-ul că nu avea acoperire naţională, şi jos la emisie. A fost momentul în care cei de la emisie, inginera Popa era pe atunci, au cerut oprirea emisiunii, pentru că erau atacaţi. Nicio legătură cu Piaţa Universităţii, nu erau, aşa cum s-a crezut, oameni din Piaţa Universităţii. Teza mea a fost că erau oameni care aparţineau unor vechi structuri, care cunoşteau bine planul Televiziunii. Am aflat după aceea că în zona de metrou de la Piaţa Universităţii s-ar fi negociat şi vândut planuri ale Televiziunii cu mult timp înainte. Deci era o chestiune organizată, nu de Piaţa Universităţii, după mine, ci de vechile structuri, care în urma alegerilor din 20 pierduseră orişice speranţă. Piaţa Universităţii nu a avut nicio legătură cu atacul televiziunii, din după-amiaza zilei de 13. Până astăzi procuratura nu a făcut lumină cine au fost atacatorii, cine va suporta vreodată pagubele televiziunii, pentru că în televiziune s-au făcut distrugeri care la acel moment au fost evaluate la 1 milion de dolari”, a susţinut academicianul Răzvan Theodorescu, preşedinte al TVR la acea dată.14 iunie. Dimineaţa, aproape 10.000 de mineri din Valea Jiului ajung la Bucureşti, înarmaţi cu bâte, lanţuri şi topoare. Petre Roman povesteşte că în timpul nopţii, fiind informaţi de deplasarea ortacilor către Capitală, s-a decis ca transportul acestora să nu fie oprit, iar în momentul când ajung în Bucureşti să fie liniştiţi de către reprezentanţii Guvernului, cazaţi în cazarme, hrăniţi şi trimişi înapoi. Cu toate acestea, minerii ajung în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite către Piaţa Universităţii, cu ordinul să o „reocupe”. Argumentele: manifestanţii sunt „grupuri fasciste”, „elemente incitate, drogate”. Minerii pleacă înspre Piaţa Universităţii. Minerii îi bat sălbatic pe toţi cei care le ies în cale, devastează Universitatea şi Facultatea de Arhitectură, precum şi sediile partidelor şi redacţiile ziarelor. Poliţia nu intervine , dimpotrivă participă alături de mineri la violenţe.Marian Munteanu, care fusese arestat în 13 iunie şi ulterior eliberat, este prins şi bătut cu brutalitate în dimineaţa zilei de 14 iunie în sediul Universităţii. A fost transportat în stare gravă la spital, în moarte clinică, iar după patru zile a fost arestat şi încarcerat la Jilava, fiind eliberat după două luni de detenţie, la presiunea internaţională, dar şi organizaţiilor naţionale.