Acasa Politică ZECI DE CONTRACTE DE PAZĂ PENTRU FAMILIA COSMA PRIN ÎNCREDINȚARE DIRECTĂ

ZECI DE CONTRACTE DE PAZĂ PENTRU FAMILIA COSMA PRIN ÎNCREDINȚARE DIRECTĂ

13 min read
0
0
328

Firmele Director Special Troops – D.S.T. S.R.L. și General Army Legione – G.A.L S.R.L., controlate de Teodor Luca și Nicolae Radu-Septimiu zis ”Rățoiul” din Ploiești, păzesc, contra-cost, tot ce mișcă în Prahova.

Firmele au zeci de contracte de pază cu spitalele și instituțiile publice din județ, aproape toate fiind atribuite prin încredințare directă. Contractele au valori de la câteva mii de euro la peste 50.000 de euro fără TVA, potrivit SEAP (portalul guvernamental de transparență în achiziții publice).

”Rățoiul” este unul dintre apropiații lui Vladuț Cosma, fost deputat PSD și fiul lui Mircea Cosma, fostul baron roșu de Prahova, au declarat surse locale pentru G4media.ro. În plus, unul dintre prietenii lui Vlăduț, Costin Ciobanu, a fost angajat al GAL. Însă cea mai palpabilă legătură dintre firma de pază GAL și Cosma sunt contractele cu companiile din siajul familiei și al lui Sebi Ghiță, după cum reiese dintr-un document al ANAF consultat de G4media.ro.

Cosma senior și Cosma junior sunt judecați la Înalta Curte pentru corupție după ce ar fi luat mită 1 milion de euro de la patronii unor firme de asfaltări și deszăpeziri ca să le acorde contracte publice. Cei doi au fost condamnați la 8 ani și, respectiv, 5 ani de detenție, însă sentința a fost anulată și procesul se rejudecă.

Vezi mai jos pe larg lista contractelor oamenilor lui Cosma cu instituțiile publice din Prahova

Firma de pază și protecție Director Special Troops – D.S.T. S.R.L. cu sediul în comuna Plopu, sat Nisipoasa, județul Prahova este deținută de Ionuț-Adrian Radu din Ploiești, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

Din acționariatul firmei au ieșit însă, în iulie 2016, Teodor Luca și Nicolae Radu-Septimiu, ambii din Ploiești. În aprilie 2018 s-a retras din calitatea de administrator al firmei și soția lui Teodor Luca, Violeta Luca.

Potrivit SEAP, la data de 29 septembrie 2017, compania de pază și protecție Director Special Troops – D.S.T. S.R.L. a încheiat un contract acord cadru cu Romsilva – Direcția Silvică Prahova, pentru servicii de pază pentru 4 ani la făzănăria din Gherghița. Valoarea contractului este peste 50.000 de euro. Acest contract este singurul (care figurează în SEAP) atribuit prin licitație deschisă.

8 august 2018: Director Special Troops – D.S.T. S.R.L. a încheiat un contract de aproape 8000 de euro pentru servicii de pază cu Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a precipitațiilor pentru punctul de comandă din Prahova. Acest contract a fost atribuit în urma unui anunț de patricipare simplificat.

Firma de pază și protecție are însă zeci de contracte încredințate prin cumpărare directă cu zeci de instituții din Prahova precum Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, Casa Județeană de Pensii Prahova, Spitalul de Pediatrie Prahova, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova, Spitalul C.F. Ploiești, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, etc.

FOTO 1 Contracte DST cu instituții publice din Prahova

Spre exemplu, în martie 2018, DST a încheiat un contract cu  Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova pentru pază timp de 9 luni. Prețul este de 10,95 de lei pentru fiecare agent de pază, pe oră.

Un alt exemplu este din ianuarie 2017. DST a încheiat un contract pentru paza muzeelor: ”Casa Domnească” din Brebu, ”Constantin și Ion Stere” din parcul Bucov, ”Cezar Petrescu” din Bușteni, muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, „Casă de târgoveț din sec. XVIII-XIX-lea” din Ploiești, „Nichita Stănescu” din Ploiești,  „Conacul Bellu” din Urlați și Depozite Bălcescu din Ploiești.

Prețul este de 8,3 lei pe oră și sunt 7968 de ore, prin urmare e vorba de 66.134 de lei, adică aproape 14.000 de euro. Și sunt costuri pentru servicii de pază pentru lunile februarie și martie 2017.

FOTO 2 Contract DST cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova

General Army Legione – G.A.L S.R.L. este o altă firmă de pază deținută de Teodor Luca și Nicolae Radu-Septimiu, iar administrator special este Teodor Luca întrucât compania se află în insolvență din 2016.

Precum DST, și GAL figurează cu zeci de contracte atribuite prin cumpărare directă cu instituțiile publice din Prahova. De exemplu, la data de 29 mai 2017, General Army Legione a încheiat, prin încredințare directă, un contract pentru servicii de pază cu Spitalul județean de urgență Ploiești în valoare de aproape 50.000 de euro, potrivit SEAP.

Pe 28 martie 2016, GAL a semnat un contract de peste 25.000 de euro cu Direcția de Sănătate Publică Prahova.

FOTO 3 Contract GAL cu DSP Prahova

 

Cine sunt proprietarii celor 2 firme. Nicolae Radu-Septimiu zis ”Rățoiul” este unul dintre apropiații lui Vladuț Cosma, ex-deputat PSD și fiul lui Mircea Cosma, fostul baron roșu de Prahova, potrivit unor surse locale.

În plus, unul dintre prietenii lui Vlăduț, Costin Ciobanu, a fost angajat al GAL. Vezi aici prietenii lui Vlăduț Cosma.

Cea mai palpabilă legătură dintre GAL și Cosma sunt însă contractele dintre firma de pază și companiile din siajul familiei Cosma și al lui Sebi Ghiță, după cum reiese dintr-un document al ANAF prin care, în 2016, s-a pus poprire pe sumele pe care GAL trebuia să le primească de la clienți. Aflăm astfel că printre clienții GAL se numărau Conti SA, Glar Construct, Eco Burn sau Grossmann Engineering.

FOTO 4 Documente ANAF cu o parte dintre clienții GAL

 

Conti SA este una dintre firmele de casă ale clanului Cosma și este patronată de Dragoș Ionescu, un apropiat al familiei și inculpat în dosarul de evaziune fiscală Alexe-Păvăleanu.

Glar Construct este administrată de Gabriel Marian Anghel zis ”Ceaţă”, fratele avocatului Adrian Anghel, cel care a înregistrat firmele lui Sebi Ghiţă. ”Ceaţă” este judecat pentru evaziune în dosarul fratelui fugarului, Alex Ghiță. Vezi aici.

Firma Eco Burn, care operează incineratorul de deșeuri medicale din parcul industrial Brazi, aparţine lui Mihail Ştefănescu zis Treflă din Ploieşti, partener de afaceri şi amic cu fostul ministru PSD pentru mediul de afaceri, Radu Oprea, şi cu fugarul Sebastian Ghiţă. Compania Eco Burn a fost fondată în 2008 de Oprea şi Ştefănescu, însă actualul ministru s-a retras din firmă în decembrie 2012, înainte să intre în Senat din partea PSD. Potrivit Riseproject, Oprea, Treflă şi Sebi Ghiţă au fost asociaţi în compania MBTT Development din februarie 2006 până în octombrie 2012. Potrivit presei locale, Treflă i-a botezat copilul deputatei PSD Andreea Cosma, fiica fostului preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma.

Grossmann Engineering este firma din acționariatul căruia a ieșit Iulian Cristian Herțanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta. Herțanu a ieșit din companie în august 2014. El a fost arestat în aprilie 2015 într-un dosar al DNA Ploiești privind fraudarea fondurilor europene privind lucrările de canalizare din Prahova realizate prin firma Grossmann.

Sursa G4media.ro

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Klaus Iohannis a luat o amenda de 5000 lei

Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa PSD, acuzând partidul condus de Marcel Ciola…