Justiție„Unitatea de elită Haules” a intrat în prelungiri: așa-zișii procurori Lucică și Portocală au reușit să mai tragă de timp! By RedactiaPosted on 22/11/20186 min read0 0 633 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Prezentată de Laura Kovesi drept „unitatea de elită”, dar cunoscută și sub denumirea de „unitatea Haules”, după dezvăluirile care devoalau modul în care se fabricau dosare, la DNA Ploiești, balaurul Haules, cu două capete – Lucică și Portocală – paradesc în continuare sistemul judiciar trăgând de timp să nu ajungă acolo unde au trimis oameni nevinovați, paradindu-le viețile. Iată cum ciorditorii de timp din viața altora, pe care i-au târât prin instanțe și aresturi, au ajuns din vânători simpli vânați. Culmea, în scuzele lor miloage, de această dată, cer clemență pentru faptele lor abuzive, fapte pedepsite cu închisoarea în orice țară civilizată și cu o justiție curată. E timpul ca aceste „zdrențe” să ajungă acolo unde le este locul pentru a mai avea încredere în justiția din România! Parchetul General a dispus, joi, prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, în perioada 24 noiembrie 2018 – 22 ianuarie 2019, faţă de fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror Mircea Negulescu. Cei doi se află sub control judiciar din luna iulie, având interdicţia de a comunica între ei şi cu anumite persoane, de a exercita profesia de procuror şi de a deţine arme. Lucian Onea este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă şi cercetare abuzivă, iar Mircea Negulescu este acuzat de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiunea nedreaptă. Parchetul General susţine că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti. Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de Vlad Cosma, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.„În anul 2015, inculpaţii procurori Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) şi Negulescu Mircea (la data faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti) au determinat prin constrângere un martor (ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti”, spunea Parchetul instanţei supreme.Conform procurorilor, deşi ştia că probele sunt „ticluite în mod mincinos” de martor, procurorul Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite.În acest caz, procurorii au dispus plasarea sub control judiciar atât pentru Mircea Negulescu, cât şi în cazul fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea, pentru o perioadă de 60 zile.