EvenimentUn interlop prahovean și fiul adjunctului Poliției Prahova, condamnați pentru trafic de țigări By RedactiaPosted on 14/11/201610 min read0 0 1,212 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Curtea de Apel Bucureşti a dat condamnări dure în dosarul liderului interlop Ion Guşan, zis Nicu Patron, acuzat de procurori că a înfiinţat două fabrici ilegale de ţigări. Guşan a primit 14 ani şi 8 luni închisoare după ce a fost găsit vinovat de mai multe infracţiuni economice. În acest dosar, 18 persoane au fost condamnate, printre care și interlopul prahovean Răzvan Alexe la 4 ani şi 4 luni închisoare și Daniel Trandafirescu, fiul adjunctului Poliției Prahova la 5 ani închisoare.Ion Guşan, alias Nicu Patron, era liderul acestei grupări infracționale și îşi conducea afacerile din România după legile mafiei ruse. Patron înseamnă „cartuş” în limba rusă, una vorbită şi de acuzat. Cetăţean român şi moldovean, Ion Guşan ar fi fost admis în ierarhia superioară a clanurilor de la răsărit în urmă cu 12 ani. El ar deţine controlul organizaţiei Patron, o grupare înfiinţată în 1917, în închisorile ruseşti.„Inculpatul Guşan Ion are din anul 2001 statutul de „hoţ în lege””criminal cu grad superior, originar din spaţiul CSI, responsabil pentru respectarea codului de legi al clanului, pentru organizarea bandei şi „judecarea” celor care încalcă disciplina în cadrul grupării infracţionale”, se arată în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti.Procurorii spun că acesta a înfiinţat două fabrici clandestine de ţigări în judeţele Braşov şi Prahova. Inculpatul avea în subordinea sa oameni cu dublă cetăţenie, moldoveană şi română, iar aceştia făceau rost de materie primă din Bulgaria, Cehia sau Grecia.Potrivit unui articol „Rise Project”, la începutul anilor 2000, printr-un ritual specific, Guşan a fost “botezat” drept “vor v zakone” – ceea ce în rusă înseamnă “hoţ în lege”. Gruparea “Patron” este organizată pe principii militare şi funcţionează după toate regulile de fier ale mafiei ruse. Au un buget propriu, numit “obceac”, în care se varsă profiturile obţinute din activităţi criminale. “Hoţii în lege” se bucură de acest statut toată viaţa şi au drept de moarte asupra membrilor grupării care încalcă legile nescrise ale organizaţiei.Membrii acesteia recrutau deţinuţi pe care, mai apoi, îi transformau în locotenenţi loiali. Doar cei mai duri, cu cele mai mari pedepse intrau în clan. Fiecare individ îşi purta statutul şi poziţia în ierarhia clanului tatuate pe piele.Niciun deţinut nu îndrăznea să provoace un membru al grupării care avea tatuate stele pe genunchi. Tatuajul respectiv simbolizează că purtătorii lui nu îngenunchiază în faţa nimănui, deci vor face totul să-şi distrugă adversarii. Dacă stelele erau tatuate pe piept, atunci, acel membru al clanului trebuia urmat de ceilalţi. Această grupare are şi un cod de onoare. Cine îl încălca era adus în faţa judecăţii mafiote. Mulţi deţinuţi care au cooperat cu gardienii sau cu procuratura au fost găsiţi morţi, de mâna confraţilor din clan.Liderii grupării au fost încoronaţi la Moscova de confraţii lor în cadrul unei ceremonii aproape mistice. Aşa a ajuns Ivan Guşan unul din cei cinci şefi ai organizaţiei mafiote ruse. Lui i se supuneau membrii clanului din România, Serbia, Moldova şi Ucraina. El a fost acuzat de furt, extorcare de bani şi înfiinţare de organizaţii mafiote ilegale. Rând pe rând, însă, Guşan a scăpat basma curată. Gruparea mafiotă din care ar face parte este suspectată de procurori de crime şi fapte de o cruzime incredibilă. În România, singurul lider din lume rămas liber a fost ridicat însă pentru evaziune fiscală. Contrabanda cu ţigări aducea venituri organizaţiei de milioane de euro anual.Tutunul, spun anchetatorii, era introdus ilegal în România, iar în final, pachetele purtau sigla unei firme producătoare de ţigări din Republica Moldova.18 persoane au fost condamnate în acest caz: Ion Guşan: 14 ani şi 8 luni închisoare, Valeriu Gori: 12 ani şi 8 luni închisoare, Veaceslav Hariton: 13 ani şi 4 luni închisoare, Vasile Trohin: 10 ani închisoare, Vladimir Luca: 9 ani închisoare, Daniel Trandafirescu: 5 ani închisoare, Ionel Alexe: 4 ani şi 8 luni închisoare, Ion Pădurean: 4 ani şi 4 luni închisoare, Răzvan Alexe: 4 ani şi 4 luni închisoare, Radu Furtună: 5 ani şi 4 luni închisoare, Darius Ionel Burciu: 3 ani şi 10 luni închisoare, Teodor Cristian Ifrim: 4 ani şi 4 luni închisoare, Artur Baltag: 4 ani şi 4 luni închisoare, Victor Bivol: 6 ani închisoare, Cosmin Şerban: 6 ani şi 8 luni închisoare, Vasile Ibranyi: 4 ani închisoare, Gheorghe Cristian Burcea: 5 ani şi 4 luni închisoare şi Marcel Dumitru: 4 ani şi 8 luni închisoare.În gruparea lui Nicu Patron a fost cooptat Daniel Trandafirescu fost poliţist, în prezent avocat, fiul adjunctului şefului Poliţiei Prahova şi al judecătoarei Zinica Trandafirescu, de la Tribunalul Prahova, fost director al Penitenciarului Târgşor (Prahova). Coopotarea a fost făcută de interlopul moldovean Valeriu Gori, omul de încredere al lui Ion Guşan. Procurorii DIICOT au explicat că acesta avea rolul de a asigura „protecţia” pe zona judeţului Prahova, „în sensul de a afla în timp util orice eventual demers al autorităţilor de poliţie sau control referitor la posibila identificare a locaţiei fabricii clandestine”. Daniel Trandafirescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare.Toţi cei 18 inculpaţi trebuie să plătească, către Ministerul de Finanţe, prejudiciul în valoare de aproape 20 milioane de lei.
Cea mai imbecila intrebare a angajatorului la interviu: Unde te vezi peste 5 ani? Și tu nu sti dacă supraviețuiești pana la sfârșitul săptămânii
Rahova: Spitalul Penitenciar în haos total. FSANP denunță corupția și abuzurile la vârful conducerii printr-o noua plângere penala
Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, sunt limitati la numarul operațiilor: „Nu ne putem face meseria din cauza lipsei locurilor la ATI”