Acasa Eveniment Un autoturism a intrat într-o casă după ce a fost lovit de o altă maşină, în Ploieşti

Un autoturism a intrat într-o casă după ce a fost lovit de o altă maşină, în Ploieşti

1 min read
0
0
21

O maşină a intrat în zidul unei case după ce a fost implicată, vineri dimineaţă, într-un accident pe strada Băicoi din municipiul Ploieşti, nefiind înregistrate victime, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.
„Din primele date se pare că un tânăr în vârstă de 25 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat indicatorul ‘Oprire’ amplasat la intersecţia străzilor Băicoi cu Inoteşti, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în gardul unui imobil şi, ulterior, a ajuns in zidul construcţiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
La faţa locului au ajuns un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, o persoană a fost asistată medical la faţa locului, dar a refuzat transportul la spital.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Hoții de lemne au primit 30 de zile arest la domiciliu

În data de 18 decembrie, polițiști dâmbovițeni, sprijiniți de reprezentanți ai Direcției S…