Acasa Cultură Jumătatea mea, bărbatul – spectacol aniversar la Ploiești, cu Cezara Dafinescu

Jumătatea mea, bărbatul – spectacol aniversar la Ploiești, cu Cezara Dafinescu

12 min read
0
0
158

După 40 de ani petrecuți pe scena Teatrului Național București, actrița Cezara Dafinescu vine la o întâlnire cu publicul ploieștean, un un dar oferit de compania BES România Ploieşti, prin amabilitatea inimosului om de cultură Martha Maria Mocanu. Spectacolul „Jumătatea mea, bărbatul” va avea loc vineri, 13 decembrie, cu începere de la ora 18,30, în Sala”Europa” a Consiliului Judeţean Prahova (Palatul Administrativ, intrarea B).

Una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului și filmului românești, Cezara Dafinescu, vine la Ploiești cu traista plină de amintiri! A îndesat în ea copilăria, adolescența, femeia îndrăgostită, frânturi din viața si din filmele sale, emoții și trăiri vechi şi noi.

„Jumătatea Mea, Bărbatul” este o adaptare după piesa „Actriţa”, compusă special pentru Cezara Dafinescu de George Arion, în regia lui Toma Enache.

Cezara își amintește că a fost o scumpete de copil. Casa familiei se umplea de neamuri, rubedenii și prieteni care toți o pupau. Pe unii nici nu-i cunoștea, dar fusese educată să le zâmbească tuturor și neapărat să le spună o poezie. Și le spunea de fiecare dată „Cățelușul șchiop”, singura ei „reprezentație” de atunci. Când scăpa de chin, se refugia în cameră și privea calul alb din curtea vecinului.

Pe la liceu și-a dat seama că era frumoasă. Mai era și cuminte și-i plăceau derbedeii care vorbeau tare și-și povesteau isprăvile. Fetele șușoteau despre întâlnirile lor cu băieții, despre săruturile cu ei iar ea, Cezara, habar n-avea de asta. Era cea mai înaltă din clasă, n-avea sâni și, mai rău, era premiantă. Dar vroia și ea un sărut. Așa că invită la film un coleg și rezolvă ea totul în vreme ce bietul băiat rămase stană de piatră.

Apoi se-ndrăgosti lulea de-un tânăr actor. Ea-l iubea nebunește, el o înșela pe toate părțile și-i zicea că actoria nu-i de ea. Dar Cezara se ambiționă și intră la actorie. În dragoste n-a prea avut noroc, dar ce parteneri de scenă a avut… Șerban Ionescu, Florin Piersic, George Motoi, Mitică Popescu, Ion Dichiseanu și mulți alții.

Într-o zi și-a întâlnit și marea iubire, un bărbat înalt, cu ochii verzi, îmbrăcat într-o haină de piele, ea actriță, el mecanic și căsătoriți amândoi. În altă zi, un tragic accident i-l luă, iar actriței îi rămase publicul care mereu i-a fost alături.

„Abia aştept să urc din nou pe scenă, să mă întâlnesc cu publicul meu, într-o piesă scrisă special pentru mine de George Arion și pusă în scenă de regizorul Toma Enache. Ne-am obișnuit să ne amintim de actorii pe care-i iubim, doar atunci când pleacă într-o stea! Ce-ar fi să le dăm șansa să fie alături de noi și când mai au încă câte ceva de spus?! Timp de peste 40 de ani am strâns în suflet toate vorbele pe care aș fi vrut să vi le spun, toată dragostea pe care v-am păstrat-o. Cred că a venit momentul să stăm din nou față în față! Ați fost lângă mine la bine și la rău, m-aţi ajutat să trec peste clipe grele. Am vrut de multe ori să plec, dar de fiecare dată, prin dragostea voastră, m-ați întors din drum. M-am sprijinit mereu pe umerii voștri, pe dragostea voastră… De multe ori, voi, spectatorii, ați fost singura mea familie, singurul sprijin. Vine o vreme când tragem linie și adunăm…. timpul în care am iubit, timpul în care am urât, timpul în care am greșit, câtă iubire am primit, câtă am dăruit, câtă am irosit. Vă propun acum o astfel de întâlnire. Una în care să-mi dați prilejul să mă arăt așa cum sunt, cu bune și rele, cu vise și speranțe!”, a declarat Cezara Dafinescu.

Vă invităm să fiți părtași la aceste daruri pe care Cezara Dafinescu le oferă în spectacol, cu pasiune, cu generozitate, cu talentul şi frumusețea care au însoțit-o întotdeauna!

Preţul unui bilet este de 30 lei şi poate fi cumpărat de la magazinul firmei BES România, situat în rondul de la Catedrala Sf. Ioan Botezătorul Ploieşti, zilnic între orele 10.00- 18.00.

Actriţa Cezara Dafinescu s-a născut la 4 august 1948, la Sibiu. Deşi a ajuns campioană naţională de atletism la juniori, la săritura în înălţime, o accidentare a determinat-o să se îndrepte spre o carieră în teatru. Astfel, în 1973, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa profesor Moni Ghelerter, potrivit http://www.tnb.ro.

Este actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti începând cu anul 1975. A interpretat roluri de succes, în numeroase piese de teatru, fiind solicitată de regizori de renume. Actriţă iubită de public, a putut fi admirată în: “Kir Zuliaridi” de Vasile Alecsandri, regia Zoe Anghel Stanca (1972), “Doi pe un balansoar” de William Gibson”, regia George Motoi (1974), “Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand, regia N.Al. Toscani (1977), “Căruţa cu paiaţe” de M. Ştefănescu, regia Constantin Dinischiotu (1978), “A treia ţeapă” de Marin Sorescu, regia Sanda Manu (1979), “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de D. Wasserman, regia Horea Popescu (1983), “Cineva te iubeşte” de Al. Stein (1989), “Maşinăria Cehov” de Matei Vişniec, regia Cristian Ioan (2003), “Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino”, după Alex Mihai Stoenescu, regia Grigore Gonţa (2005), “Încă-i bine!”, regia Rodica Popescu-Bitănescu (2008).

La 6 decembrie 2010, a avut loc premiera piesei “Pluralul Englezesc” de Alan Ayckbourn, în regia lui Toma Enache la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”, în care actriţa Cezara Dafinescu a jucat rolul Anei.

În televiziune a jucat în serialul “Războiul de Independenţă” (1977), de asemenea, în telenovelele “Lacrimi de iubire” (2005) şi “Vocea inimii” (2006).

Are şi o bogată activitate cinematografică, jucând în numeroase filme, dintre care amintim: “Ciprian Porumbescu” (1972), “Explozia” (1973), “Accident” (1976), “Reţeaua S” (1980), “Miezul fierbinte al pâinii” (1983), “Secretul lui Nemesis” (1985), “Cucoana Chiriţa” (1986), “Chiriţa în Iaşi” (1987), “Şobolanii roşii” (1990), “Harababura” (1990), “Atac în bibliotecă” (1992), “Inelul cu briliant” (1993), “Crăciun însângerat” (1994), “Complicitate la crimă” (1999), “Trenul celor 7 păcate” (2004), “Bunraku” (2009), “Toni Erdmann” (2016).

A predat Arta Actorului la Facultăţile Hyperion din Bucureşti şi Luceafărul din Brăila, indică http://www.tnb.ro.

A fost căsătorită timp de 23 de ani cu actorul George Motoi. A divorţat, apoi s-a căsătorit cu omul de afaceri Gelu Fronea, decedat în 2003. Are o fiică, din prima căsătorie.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Soldații. Povestea reala a ploieșteanului Vasile Pavel crescut in cartierul de romi Radu de la Afumati

„Soldaţii. Poveste din Ferentari”, în regia Ivanei Mladenovic, după romanul omonim scris d…