Acasa Politică U.N.P.R Prahova susține demersul viceprimarului Cristian Mihai Ganea

U.N.P.R Prahova susține demersul viceprimarului Cristian Mihai Ganea

3 min read
0
0
12

COMUNICAT DE PRESA U.N.P.R PRAHOVA

Domnule primar, Adrian Dobre,

Nu putem fi martori, vrem să spunem complici, la dezastrul din administratia locala pe care o patronati!

În ultimul timp, tot mai mulţi ploiesteni îşi exprimă insatisfacția pentru modul în care administratia patronata de dumneavoastra cheltuie fondurile publice, care nu sunt altceva decât banii obţinuţi din taxele şi impozitele achitate de către cetăţenii din acest oras. Chiar dacă, an de an, obligaţiile financiare sunt tot mai împovărătoare şi chiar dacă banii colectaţi la buget sunt, în sume absolute, tot mai mulţi, efectele utilizării acestora nu se regăsesc aproape deloc în creşterea standardului de viaţă al contribuabililor: calitatea serviciilor publice este din ce în ce mai slabă, iar infrastructura de transport, cea şcolară sau cea medicală se situează încă departe de standardele specifice secolului XXI, la care se pare că nici nu se vor alinia prea curând. Pe bună dreptate, orice contribuabil ploiestean are toată justificarea să se întrebe de ce îi transferă administratiei locale atât de mult din contravaloarea muncii sale, iar acesta îi returnează atât de puțin?

U.N.P.R Prahova sustine demersul viceprimarului Cristian Mihai Ganea de a raspunde public pentru tertipurile utilizate de dumneavoastra si consilierul personal, “specialist în secrete publice”, Eugen Pruna, tertipuri care au avut ca unic scop prejudicierea bugetului local.

U.N.P.R Prahova va someaza sa explicati public daca asa zisa demisie a consilierului dumneavoastra s-a efectuat doar pentru ca acesta sa incaseze peste o sută de milioane, banii pentru concediul de odihnă, neefectuat (pe hârtie).

PRESEDINTE U.N.P.R PRAHOVA,

Ec. Adrian Radu

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

„Imperialul” lui Beethoven din nou, azi, la Ploiești

“Imperialul” lui Ludwig van Beethoven (Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. …