Acasa Justiție Președintele Iohannis a transmis cererea de urmărire penală împotriva a trei foşti miniştri

Președintele Iohannis a transmis cererea de urmărire penală împotriva a trei foşti miniştri

9 min read
0
0
378

Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, ministrului Justiției cererea de urmărire penală a foștilor miniștri ai Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Dan Nica și Silvia Adriana Țicău și a lui Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educației și Cercetării.

Avizul preşedintelui României este necesar începerea urmăririi penale a foştilor miniştri care nu sunt membri ai Parlamentului, potrivit Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială şi a Deciziei CCR 270/2008.

DNA a trimis, miercuri, procurorului general documentele necesare pentru a solicita avizul Preşedinţiei ân vederea urmăririi penale a Adrianei Ţicău, a lui Dan Nica şi a lui Alexandru Athanasiu, în dosarul Microsoft 2.

”În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unor persoane care au deţinut calitatea de membri ai Guvernului, respectiv Dan Nica, nistru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei în perioada 2000 – iulie 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei în perioada 2000 – iulie 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Ţicău Adriana Silvia, secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2003 – iunie 2004, respectiv de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie – decembrie 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuatăş Alexandru Athanasiu, ministru al educaţiei şi cercetării în perioada 2003-2005, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, anunţa DNA într-un comunicat.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Nica Dan, cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003 şi nr.470/01.04.2004, prin care s-a aprobat încheierea, între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a contractului comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft.

”În acest sens s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel încât respectiva firmă să fie favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice. Astfel, prin activitatea sa, Dan Nica ar fi cauzat, pe de o parte –un prejudiciu în valoare totală de 47.594.843,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH”, susţin procurorii.

În calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Adriana Ţicău, cu încălcarea privind Statutul funcţionarilor publici şi privind achiziţiile publice, a determinat încheierea contractului cadru de licenţiere Microsoft în condiţii defavorabile pentru Guvernul României, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria, iar în acest sens a semnat Nota de fundamentare la Hotărârea de Guvern nr.1473/11.12.2003.

De asemenea, Ţicău a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.

”În această modalitate, Ţicău Silvia Adriana ar fi cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH”, anunţă procurorii.

În cazul lui Athanasiu, acesta este acuzat că, în calitate de ministru al educaţiei şi cercetării,  a iniţiat şi a susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. Astfel, ar fi cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 19.370.500 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Politistul care a omorat-o pe Raisa pe trecerea pentru pietoni s-a predat. Despagubiri la misto

Un caz tragic care a zguduit opinia publică din România a ajuns la o concluzie judiciară. …