Acasa Social Peste 500 de prahoveni și-au cupărat vechime pentru pensie

Peste 500 de prahoveni și-au cupărat vechime pentru pensie

3 min read
0
0
579

Mii de români au profitat de o lege dată de guvernul Cioloş, care-i ajută mai ales pe cei care nu au cotizat suficient pentru a primi pensie de la stat. Peste 500 de prahoveni au cumpărat stagii de cotizare. Plata retroactivă mai e permisă doar trei săptămâni. Are de câștigat și statul care, în 5 luni, a încasat 60 de milioane de lei, de la peste 11.000 de români.

Doar cei care au domiciliul sau reşedinţa în România pot cumpăra vechime. Trebuie să declare că nu sunt pensionari, nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii şi nu erau obligaţi să cotizeze la pensii în perioada pentru care plătesc.

a1

Legea e benefică pentru toate categoriile de vârstă, însă vine mai mult în ajutorul persoanelor vârstnice. Sunt persoane care nu au lucrat în ultimii 5 ani sau care au lucrat fără forme legale şi nu au reuşit să-şi atingă pragul minim de 15 ani de cotizare, astfel încât să poată ieşi la pensie.

Se poate plăti doar pentru ultimii cinci ani. Contribuţia se calculează în funcţie de salariul minim, dar se poate achita şi peste acest venit. Pentru cinci ani, se achită minimum 16.000 de lei.

nei

335 de arădeni au cumpărat, în total, aproape 500 de ani de vechime. Au plătit la Casa de Pensii peste un milion şi jumătate de lei. 328 de lei e suma cea mai mică.

În toată ţara, peste 11 mii de persoane au încheiat contracte de asigurare conform legii 186 şi au achitat, în total, aproximativ 60 de milioane de lei. Vechimea mai poate fi cumpărată doar până pe 27 aprilie. După această dată, dacă termenul nu va fi prelungit, contribuţiile la pensie vor putea fi plătite doar pentru viitor, conform legii 263, lunar sau anticipat pe cel mult un an.

CONTRACTE PENTRU PENSIE (sursa: CNPP)

Bucureşti 1.441

Constanţa 561

Prahova 512

Galaţi 431

Timiş 420

TOTAL NAŢIONAL: 11.000 contracte,  aprox. 60 milioane lei.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

O ploieșteancă cu handicap sever, lăsată fără sprijinul necesar. Familia cere reevaluarea urgentă a cazului

O situație îngrijorătoare ridică semne de întrebare în Ploiești, unde doamna Dumitrescu Ro…