EvenimentPeste 480 de milioane de lei recuperaţi anul acesta din fraude economico-financiare By RedactiaPosted on 04/12/20162 min read0 0 530 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Poliţia Română anunţă că, în urma acţiunilor efectuate în primele zece luni ale anului, pe linia prevenirii fraudelor financiare, au fost recuperate 480.000.000 de lei, bani proveniţi din astfel de infracţiuni, fiind aplicate măsuri asiguratorii în valoare de peste 1.000.000.000 de lei.“În primele 10 luni ale acestui an, în cauzele penale în care s-au efectuat cercetări, din valoarea prejudiciilor create s-au recuperat, în numerar sau din conturi bancare, 481.840.000 de lei şi s-au aplicat măsuri asiguratorii de 1.065.568.000 de lei. Activităţile desfăşurate de poliţişti s-au concretizat în 1.957 de rechizitorii şi 955 de declinări către alte structuri competente. De asemenea, faţă de 1.324 de persoane dintre cele cercetate s-au luat măsuri preventive, restrictive de libertate”, transmite Poliţia Română printr-un comunicat de presă.Pentru neregulile de natură contravenţională constatate, poliţiştii au aplicat 6.278 de sancţiuni, în valoare de 5.967.191 de lei. Au fost ridicate în vederea confiscării 23.082.076 de ţigarete şi 21.198 de kilograme de tutun şi au fost indisponibilizate 86 de mijloace de transport.Poliţia Română continuă activităţile de prevenire a fraudelor fiscale care afectează bugetul general consolidat pentru a menţine un climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu comercial stabil şi predictibil, capabil să asigure buna funcţionare a economiei româneşti, se mai arată în comunicat.
Începând de astăzi 13 decembrie a intrat în vigoare legea obligativității RCA pentru posesorii de trotinete și biciclete! Firmele de asigurări nu încheie astfel de polițe, așa că pregătiți-va pentru amenzi!
CRIZĂ la Biroul Rutier Ploiești! După accidentul cu BMW-ul de serviciu, polițiștii au rămas cu trei „epave” pe care trebuie să le scoată zilnic în teren
CRIZĂ ANTIDROG LA POLITIA RUTIERĂ: Agentii nu mai poat testa șoferii după 1 decembrie. Kiturile Dräger au expirat și nu au mai fost livrate