SocialPedepse reduse cu 10% drept compensaţie pentru condiţiile de detenţie By RedactiaPosted on 04/11/20163 min read0 0 393 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Ministerul Justiţiei a publicat, joi seară, proiectul de modificare şi completare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate prin care se încearcă stabilirea unor măsuri reparatorii pentru deţinuţii cazaţi în condiţii improprii, aceştia urmând să beneficieze de o reducere a pedepsei cu trei zile pentru fiecare 30 de zile executate.„Având în vedere situaţia de supraaglomerare cu care se confruntă sistemul penitenciar din România, Ministerul Justiţiei pune în dezbatere publică proiectul de lege de modificare şi completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă”, arată Ministerul Justiţiei.Potrivit proiectului de lege, în calculul pedepsei considerată ca executată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată, mai arată oficialii Ministerului Justiţiei.Potrivit proiectului de lege, acordarea compensării urmează să fie operată din oficiu şi să nu mai fie condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută.Această compensare se realizează în procedura liberării condiţionate, toate condiţiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului şi de către instanţă, se mai arată în proiect.În 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat o hotărâre semi-pilot împotriva României din cauza supraaglomerării şi a condiţiilor necorespunzătoare de detenţie. CEDO a stabilit că aceste probleme reprezintă probleme structurale ale sistemului penitenciar din România.
Șoferii vor putea plăti rovinieta în termen de 24 de ore: un nou proiect de lege avizat de Comisia de Transport