Acasa actualitate Patronul Shaorma Dristor, arestat! Folosea studenți „curieri” cu valize pline de valută

Patronul Shaorma Dristor, arestat! Folosea studenți „curieri” cu valize pline de valută

5 min read
0
0
459

Ahmet Uğur Pakcan, unul dintre proprietarii cunoscutului lanț de restaurante Dristor Kebap din București, a fost arestat preventiv în Turcia. Procurorii turci îl acuză că ar fi făcut parte dintr-o rețea de spălare de bani condusă de Alihan Kuriş, care folosea restaurantele și casele de schimb valutar Dristor pentru a muta sume uriașe de bani între Turcia și România. Metoda: studenți cazați într-un cămin din București, folosiți ca „curieri” cu valize sigilate pline de valută.

Pakcan a fost reținut în august 2026, împreună cu alte 37 de persoane. Instanța din Ankara a dispus arestarea preventivă pentru 32 dintre ele, printre care și Pakcan. Acuzațiile vizează constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă agravată, evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit presei turce, un martor cu identitate protejată, codificat G.K., a declarat că Pakcan ar fi „reprezentantul” rețelei în România și în Balcani și „mâna dreaptă” a liderului Alihan Kuriş.

Din declarațiile martorului reiese un mecanism bine pus la punct. În România se colectau sume mari în lei, care erau schimbate în dolari, euro și lire sterline prin casele de schimb valutar ale brandului Dristor. Valuta era apoi transportată fizic, tocmai pentru a ieși din sistemul bancar.

Studenții, folosiți „curieri”

Rețeaua controla un cămin de studenți din București. Studenții erau incluși în călătorii dus-întors între România și Turcia. La Istanbul erau preluați de un avocat, codificat M.A., care le punea cantități mari de bani în bagaje. Studenților li se spunea explicit să nu deschidă valizele până nu ajung înapoi în România. La București, banii erau preluați de membri ai rețelei și reintroduși în circuit.

Comunicare criptată

Ancheta a scos la iveală și o aplicație de mesagerie numită „Glooper”, dezvoltată în India, care nu se găsește în magazinele oficiale de aplicații. Aplicația era folosită de aproximativ 3.300 de membri ai rețelei și permitea mesaje criptate, gestionarea oamenilor și coordonarea banilor. Accesul se făcea cu parolă, recunoaștere biometrică și autorizare externă.

Ce au mai găsit anchetatorii

Poliția turcă a confiscat aproximativ 200 de kilograme de lingouri de aur, evaluate la circa 1,34 miliarde de lire turcești. Aurul ar fi legat de Hilmi Tuna Kuriş, fratele liderului Alihan Kuriş, aflat în prezent cautat de autorități.

Situația brandului Dristor

Datele oficiale arată că Dristor Kebab SRL a fost fondat în 2007 de Ahmet Uğur Pakcan împreună cu tatăl său. Din 2018, firma apare în acte ca fiind deținută și administrată de fratele său, Kazim Fatih Pakcan. În iunie 2026, mai multe case de schimb valutar Dristor din București s-au închis temporar, fără o explicație publică. Nu este clar deocamdată dacă acea închidere are legătură directă cu ancheta din Turcia.

Load More Related Articles
Load More By Andrei Mureșanu
Load More In actualitate
Comments are closed.

Check Also

Călin Georgescu, după gratii! Curtea de Apel București a întors decizia!

Curtea de Apel București a răsturnat complet decizia Tribunalului și a dispus, marți seară…