PoliticăLudovic Orban comentează ironic susținerea lui Cioloș de către PNL By RedactiaPosted on 24/10/20163 min read0 0 416 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Deputatul PNL Ludovic Orban îi cere liderului partidului, Alina Gorghiu, să anunţe public obiectivul politic al PNL la alegerile parlamentare arătând că „degeaba devii parte dintr-o majoritate dacă ai 20, 25 sau 30%”.„Ce trebuie să facă într-o democraţie preşedintele unui partid care pierde alegerile se cam ştie. Aştept altceva de la liderul (acum unic) al PNL. Aştept să decidă şi să anunţe public care este obiectivul politic al PNL la alegerile parlamentare. Acest obiectiv nu poate să fie decât câştigarea alegerilor. Nu formarea unei majorităţi în jurul unui premier care este mai mult sau mai puţin al tău. Degeaba devii parte dintr-o majoritate, dacă ai 20,25 sau 30%. Pentru a putea guverna conform programului tău de guvernare trebuie să câştigi alegerile şi să formezi majoritatea în jurul tău. Important acum este ce faci că să câştigi aceste alegeri. Cum îi convingi pe români, atât cei care te-au votat la locale, cât mai ales pe cei care nu au venit la vot la locale ( care sunt cei mai mulţi ) să voteze PNL”, a scris Orban pe pagina lui de Facebook.Într-o altă postare, Orban se întreabă retoric, dar și ironic, dacă Cioloș le dă voie liberalilor să-l susțină: „Răsuflu ușurat. Dacian Cioloș ne-a dat voie să îl susținem pentru poziția de premier. Ce a făcut și ce face PNL pentru Cioloș s-a văzut: ministru al agriculturii, comisar european, prim-ministru o dată, și încă o dată. Nu am înțeles ce face Cioloș pentru PNL. Ne dă doar voie să îl susținem?”Astăzi, președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat că liberalii au luat o decizie istorică desemnându-l pe Dacian Cioloș, cu unanimitate de voturi, candidat pentru funcția de premier. Ea a precizat că, în următoarele două săptămâni, Consiliul Național se va reuni pentru a formaliza această decizie luată de Biroul Politic Național al PNL.
Șoferii vor putea plăti rovinieta în termen de 24 de ore: un nou proiect de lege avizat de Comisia de Transport