Acasa Justiție Instanţa supremă menține măsura arestării preventive în cazul lui Mazăre, în dosarul „Polaris”

Instanţa supremă menține măsura arestării preventive în cazul lui Mazăre, în dosarul „Polaris”

5 min read
0
0
10

nstanţa supremă a decis menţinerea măsurii arestării preventive în cazul fostului edil al Constanţei, Radu Mazăre, care a fost luată în dosarul ”Polaris”. Decizia nu este definitivă.

”În baza art. 399 alin. 10 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 6 iunie 2019 până la data de 4 august 2019, inclusiv. În baza art. 399 alin. 10 Cod de procedură penală raportat la art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

DNA le-a cerut judecătorilor menţinerea măsurii, invocând „actul de sfidare” al fostului edil la momentul plecării sale, când dosarul ”Polaris” se apropia de final.

„O primă condiţie care este încă îndeplinită în ceea ce priveşte menţinerea acestei măsuri este impactul social ce se propagă la nivelul societăţii. Conduita de sfidare a actului de justiţie poate deranja. Este imputabilă o astfel de atitudine faţă de actul de justiţie. A doua condiţie a unui mandat de arestare e atinsă. Cauza nu e definitiv soluţionată şi a fost nevoie de o durată mare de timp pentru aducerea în ţară a solicitantului”, a explicat procurorul.

Avocata lui Radu Mazăre, Ioana Focşa, a spus că scopul efectiv al mandatului de arestare emis pe numele lui Radu Mazăre nu mai este atins la acest moment, pentru că acesta se află în ţară. Ea a amintit că Radu Mazăre are o condamnare definitivă pe care o execută într-un penitenciar din ţară.

Focşa le-a transmis judecătorilor că nu este relevantă, la acest moment, fuga lui Mazăre din ţară, ci faptul că el este deja încarcerat şi execută pedeapsa de 9 ani de închisoare în dosarul privind retrocedarea unor plaje din Constanţa.

La proces a fost adus şi Radu Mazăre, care a spus că doreşte revocarea mandatului de arestare emis după plecarea sa din ţară.

Fostul edil are multiple condamnări în România. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. De asemenea, el mai are o condamnare de 9 ani şi 10 luni în dosarul „Polaris”, dar şi o condamnare de 6 ani şi 6 luni închisoare primită într-un dosar de abuz în serviciu, însă ambele decizii nu sunt definitive.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

A MURIT WINNETOU

Pierre Brice, care a apărut în 11 filme Western adaptate după romanele lui Karl May, în an…