JustițieInstanţa supremă menține măsura arestării preventive în cazul lui Mazăre, în dosarul „Polaris”nstanţa supremă a decis menţinerea măsurii arestării preventive în cazul fostului edil al Constanţei, Radu Mazăre, care a fost luată în dosarul ”Polaris”. Decizia nu este definitivă. ”În baza art. 399 alin. 10 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan pe o …Citeste mai mult
Directorul general Uzina Mecanică Plopeni și directorul comercial au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Scandalul „Barierei Ilegale” din Ploiești continuă! SGU nu pune în practică decizia de demolare, iar Electrica a demarat verificări privind racordarea și consumul
Ploieștiul face un pas spre administrația modernă! Bugetare participativă, parcări modulare și „Taxi Social” pentru persoanele cu dizabilități