EvenimentÎncă o zi liberă pentru români RedactiaPosted on 07/10/20161 min read0 0 807 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care ziua în care se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române devine zi liberă nelucrătoare.Proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari PSD modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.Astfel, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale – 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat şi nu a fost sprijinită de Guvern în plenul Camerei Deputaţilor.
Știați că plăcuțele adiacente „cu excepția riveranilor” sau „cu excepția M.A.I.” sunt ilegale? Ele nu sunt stipulate în legislație
De la dizabilitate la abilitate! Ploieștiul inaugurează un centru de zi modern, destinat adulților cu dizabilități