SportHandbalistele de la CSM Ploiești s-au calificat în turul al doilea preliminar al Cupei EHF By RedactiaPosted on 18/09/20163 min read0 0 536 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr CSM Ploiești s-a calificat în turul al doilea preliminar al Cupei EHF la handbal feminin, sâmbătă seara, după ce a dispus de formația feroeză HC Neistin cu scorul de 31-20 (15-8), în manșa a doua a primul tur preliminar, în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești.CSM, formație aflată în pragul colapsului, câștigase și în primul meci, în insule, cu 26-24. Fetele au ales să se despartă frumos de publicul ploieştean, pentru că, da, vorbim aproape sigur despre ultima zvâcnire a handbalului la nivel de senioare la CSM, şi au făcut spectacol în faţa tinerelor amatoare din Insulele Feroe, care au arătat că practică handbalul doar din pasiune, după orele de la şcoală sau programul de la serviciu.CSM Ploiești a folosit în acest meci doar 7 jucătoare, portarul Alina Dumitru și jucătoarele de câmp Greta Ionela Dinu 1 gol, Daciana Carmen Balaban 4, Izabela Mitrescu 4, Carmen Gheorghe 6, Irina Șuțka-Burtea 7, Andreea Elisa Chiricuță 9.Pentru oaspete au înscris Susanna Palsdottir Nolsoy 2 goluri, Birita Jacobsen 2, Eir Martinsdottir Berg 6, Barbara Nattestad Johannesen 3, Dros Ragnarsdottir 3, Marjun Falkvard Danberg 2, Rannva Dahl Hanusson 2.Meciul a fost arbitrat de polonezii Andrzej Chrzan și Michal Janas, delegat EHF fiind grecul Antonis Hadjinikolaou.În turul al doilea preliminar, CSM Ploiești o va întâlni pe IUVENTA Michalovce (Slovacia), primul meci fiind programat acasă pe 15 sau 16 octombrie, iar manșa secundă în deplasare pe 22 sau 23 octombrie.În cursul zilei de luni, clubul va înştiinţa Federaţia Română de Handbal că, în condiţiile în care a rămas fără jucătoare, nu se poate prezenta la meciul din etapa a II-a a Ligii Naţionale, de la Roman.