Acasa Eveniment Forumul TransPloiești face un apel pentru salvarea ultimelor vehicule istorice de transport public electric din Ploiești

Forumul TransPloiești face un apel pentru salvarea ultimelor vehicule istorice de transport public electric din Ploiești

5 min read
0
0
26

Forumul TransPloiești, site dedicat transportului public din Ploiești, fondat în 2011, dorește să atragă atenția ploieștenilor și nu numai în legătură cu decizia luată în cadrul SC Transport Călători Express SA Ploiești, de a casa și ultimele vehicule istorice de transport public electric, tramvaie ce au făcut istorie în municipiul Ploiești.

Forumul TransPloiești solicită autorităților competente atât din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, cât și din cadrul SC Transport Călători Express SA Ploiești, să oprească imediat procesul de casare al tramvaiul de epoca Lohner cu număr de parc #5000 (inclusiv remorca), precum și al tramvaiul V3A-97M-Faur cu număr de parc #051 ale SC Transport Călători Express SA Ploiești și să continue procesul de conservare/restaurare, cu scopul înființării unui muzeu în viitorul apropiat.

De ce este important?

Ambele vehicule au fost păstrate cu acest scop în tot acești ani, așa că nu se înțelege cum s-a ajuns la această decizie, cea de casare, întrucât nu acesta a fost scopul din momentul conservării până în prezent (cel al recondiționării pentru muzeu).

În imaginile din link (https://bit.ly/sostramvaie), puteți observa în ce stare au ajuns, în condițiile în care în momentul de față, acestea sunt în proces de casare. Aceeași soartă se pare că o au și vehiculele de intervenții, de asemenea, păstrate în toți acești ani, pentru ca în 2019 să fie casate. Pare logic, nu?!

Dorim să înțelegem cum dintr-un vehicul de epocă în care au fost alocați bani cu scopul recondiționării astfel încât să fie expuse ca vagoane restaurant în centrul Municipiului Ploiești s-a ajuns la decizia casării în masă a ultimelor dovezi istorice ale transportului public electric.

Atât Forumul TransPloiești, cât și pasionați ai vehiculelor din țară, respectiv Europa, ne dorim înființarea unui muzeu al vehiculelor SC Transport Călători Express SA Ploiești unde aceste vehicule să își revendice locul meritat în istorie.

Acest proiect însă nu poate fi realizat dacă vehicule care au făcut istorie în acest municipiu sunt valorificate la fier vechi. Ani la rând, vehicule destinate conservării au fost casate pentru că cel mai probabil deranjau vizual. Acestea nu au beneficiat de vreo recondiționare, respectiv sume investite în ele, deși, încă din 2011, de când activăm ca forum, au fost promisiuni din partea directorilor SC TCE SA, pe atunci RATP Ploiești, că vehiculele vor fi salvate.

Avem nevoie de dezvoltarea acestei culturi. Orașe din toată lumea, inclusiv din România, au reușit să restaureze vehiculele lor istorice, chiar să construiască muzee/spații alocate acestora (exemple: Timișoara, Iași, București).

Forumul TransPloiești așteaptă cu interes răspunsul autorităților menționate în prima pagină cu privire la:
1. Conservarea vehiculelor menționate mai sus (tramvaiele Lohner și V3A-97M-Faur);
2. Construirea unui muzeu de vehicule al SC TCE SA.

Cu stimă,
Cătălin-George Constantin
Fondator TransPloiești

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

SPECTACOLUL MULTIMEDIA NEVERLAND AJUNGE ÎN PLOIEȘTI

După succesul de la București și după o călătorie prin țară, spectacolul într-un singur pe…