Acasa Eveniment Duminică, ziua în care este anunțat cel mai mare protest împotriva Ordonanței 13

Duminică, ziua în care este anunțat cel mai mare protest împotriva Ordonanței 13

2 min read
0
0
583

Protestele față de OUG privind codurile penale continuă duminică, fiind anunțat „cel mai mare protest” la care, încă de la ora 14.00, sunt așteptați în Piața Victoriei din Capitală oameni din toată țara.

Manifestanții vor fi în piață, în timp ce la Palatul Victoria este programată să se desfășoare ședința de Guvern în care se va decide abrogarea actului normativ, ceea ce nu va duce și la întreruperea demonstrațiilor începute în urmă cu cinci zile.

Conform anunțurilor făcute pe pagina de Facebook a evenimentului, dumincă,  la ora 20.00, atât în țară, cât și în diaspora, în piețe va fi intonat imnul de stat, iar o ora mai târziu „fiecare participant la manifestațiile din toate orașele țării și din diaspora va ridica spre cer propria lumină aprinsă”.
Ca și sâmbată, când a fost înregistrată o participare record la demonstrații, în București fiind prezenți în Piața Victoriei 170.000 de oameni, în timp ce în țară au iesit în stradă peste 300.000, și duminică sunt așteptați protestatari din toată țara.
Unii dintre ei au anunțat că vor veni la București cu mașinile. Un grup numeros de studenți din Cluj au plecat de sâmbată seara cu trenul spre Capitală.
Conform mobilizării făcute pe Facebook, ploieștenii își dau întâlnire la ora 18.00. Pentru alte detalii, urmăriți pagina de Facebook a Grupului Ploieștii #rezistă, AICI.
Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli Un inci…